„Cei 150 de ani ai Universităţii ieşene se împletesc cu însăşi formarea statului modern român“
Numeroase personalităţi academice din ţară şi străinătate, reprezentanţi ai Casei Regale, doi foşti preşedinţi ai României, precum şi delegaţi ai celor mai importante culte din ţara noastră au participat ieri, în Aula Magna a Universităţii "Al. I. Cuza", la marcarea celor 150 de ani de existenţă de învăţământ superior la Iaşi. În cadrul manifestărilor de ieri, desfăşurate sub titlul de "Dies Anniversarius", invitaţii au subliniat importanţa educaţiei în dezvoltarea unei societăţi progresiste, deschise inovaţiei şi creativităţii.
Manifestările academice dedicate împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea primei instituţii moderne de învăţământ superior de stat din ţară au culminat ieri cu desfăşurarea ceremoniei oficiale "Dies Anniversarius", în cadrul căreia au fost adresate cuvinte de felicitare din partea Casei Regale, Preşedinţiei României, principalelor două culte din ţara noastră şi Academiei Române. De asemenea, autorităţile locale şi judeţene, precum şi doi foşti preşedinţi au subliniat importanţa învăţământului într-o societate aflată în continuă mişcare. În deschidere, după intonarea imnului "Gaudeamus Igitur" de către Corul "Theologus" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" şi corul studenţesc al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, rectorul UAIC, prof. univ. dr. Vasile Işan, a îndemnat la reflecţie, subliniind "lecţiile instituţionale şi personale" exprimate de-a lungul existenţei universităţii: "Trebuie amintite o serie de lecţii, le-am numit eu, care poate nu formează constituţia universităţii sau nu garantează existenţa a încă unui veac şi jumătate, însă cu certitudine au constituit substanţa acesteia. Printre acestea se numără deschiderea universitară spre exterior şi interior, tradiţia şi memoria, pentru că nimic nu se poate ridica de la zero fără a păstra ceva din trecutul cultural, lecţia onestităţii exprimată sugestiv de savantul Al. Myller, dar şi lecţia onestităţii predată de profesorul Anastasie Obregia, fondatorul şcolii ieşene de chimie organică. Este benefic să existe idealuri multiple sub acelaşi cer al universităţii", a spus rectorul Vasile Işan. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României a dat citire cuvântului Casei Regale din România, "strâns legată de universitatea ieşeană". "Tinerii nu reprezintă doar viitorul, ei au fost conştiinţa noastră, busola noastră. Cei 150 de ani de existenţă a Universităţii ieşene se împletesc cu însăşi formarea statului modern român", a ţinut să sublinieze Principesa Margareta, căreia i-a fost înmânată, ca şi celorlalţi invitaţi de onoare, medalia şi moneda jubiliară a universităţii. Rugăciune de mulţumire pentru "valul de cunoaştere, ştiinţă, bine, frumos şi adevăr" Cuvântul de felicitare al IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost rostit de părintele profesor Ion Vicovan, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. În mesajul său, IPS Teofan a amintit că se cuvine, în aceste momente aniversare, să mulţumim lui Dumnezeu şi să ne rugăm pentru profesorii care trudesc şi se jertfesc în misiunea lor de a sădi "bobul cunoaşterii în pământul bun al minţii studenţilor". "Rugăciune se cuvine să înălţăm lui Dumnezeu valului de cunoaştere, de ştiinţă, de bine, frumos şi adevăr revărsat prin profesori şi studenţi, asupra Iaşilor, asupra Moldovei, asupra ţării, asupra lumii, în curgerea unui veac şi jumătate de existenţă a venerabilei universităţi ieşene. În rugă smerită mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi aceşti bărbaţi nobili, pentru aceste toate doamne alese, care, generaţie după generaţie, au aşezat bobul de grâu al cunoaşterii în pământul bun al minţii studenţilor şi rodul a fost însutit. Cu respect profund ne aplecăm fruntea în faţa domniilor lor, exprimându-ne gratitudinea noastră şi a celor care, direct sau implicit, beneficiază de pe urma strădaniei lor jertfelnice", a spus în mesajul său Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a îndemnat ca această strădanie să continue şi pe viitor, "întru creşterea neamului". Asistenţa a fost adânc mişcată de lucrările interpretate de Corala "Cantores Amicitiae", corul Universităţii de Arte "George Enescu", de cvartetul de flaute de la Universitatea de Arte "George Enescu", precum şi de recitalul susţinut de violonista de doar 12 ani, Mălina Raluca Ciobanu. "Dies Anniversarius" a continuat cu mesajul de felicitare al prof. univ. dr. Klaus Dicke, de la Universitatea din Jena, cel mai vechi partener internaţional al UAIC, dar şi de două conferinţe susţinute de profesorul Denis Miéville, fost rector al Universităţii din Neuchâtel - "LâUniversité moderne entre crainte et espoir" şi de prof. univ. dr. Andrei Pleşu care a vorbit auditoriului despre "Parabolele lui Iisus. O analitică a receptivităţii". Manifestările academice continuă până sâmbătă În aceeaşi serie de manifestări, renumitul eseist, critic literar şi filosof al culturii, profesorul Virgil Nemoianu, a vorbit marţi despre dificultăţile şi posibilităţile unui umanism globalizat. Profesor la Universitatea Catolică din Washington, SUA, Nemoianu a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa, precum şi promisiunea rectorului Vasile Işan de a traduce la editura universităţii ieşene ultima carte a acestuia. Tot marţi a fost inaugurat şi Muzeul Universităţii, noua clădire din Copou găzduind o colecţie impresionantă de documente, medalii, tapiserii şi diplome. Seria manifestărilor continuă astăzi cu o ceremonie de acordare a titlurilor de Doctor Honoris Causa şi Profesor de onoare unor profesori ai universităţilor partenere din Europa. Tot astăzi, renumitul rapsod popular Grigore Leşe va susţine un concert de muzică tradiţională românească la Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 18:00. Mâine în aula Bibliotecii Centrale Universitare se va desfăşura conferinţa "Universitatea şi valorile sale în postmodernitate" - Consorţiul "Universitaria", în aceeaşi locaţie fiind programat de la ora 18:00 şi un concert susţinut de Cvartetul "Ad Libitum". Universitatea a avut, la început, trei facultăţi: Drept, Filosofie şi Teologie În anul 1860, la Iaşi, se înfiinţează prima universitate modernă din România, decretul de înfiinţare datând din 26 octombrie 1860. Potrivit acestui document, Universitatea din Iaşi se constituie "ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni". În aceeaşi zi a avut loc inaugurarea solemnă, într-o atmosferă de sărbătoare care amintea, potrivit istoricilor, de votarea unirii şi alegerea domnitorului "Alexandru Ioan Cuza". Un impresionant cortegiu a străbătut oraşul până la noul sediu al universităţii, unde a avut loc ceremonia propriu-zisă de inaugurare, anunţată prin 21 de salve de tun. La eveniment au participat domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi ministrul Învăţământului de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, alături de reprezentanţi ai districtelor (parlamentari ai vremii). Pentru început, trei facultăţi - Drept, Filosofie şi Teologie au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, ulterior adăugându-se altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei societăţi în perpetuă transformare. Simpozion organizat în Sala "Dr. Iustin Moisescu" Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la inaugurarea Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, drept prima universitate modernă din România, şi a 20 de ani de la reactivarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, va fi organizat astăzi simpozionul "Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi: 150 de ani de la întemeiere şi 20 de ani de la renaşterea învăţământului teologic modern". Deschiderea evenimentelor va avea loc în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi. Simpozionul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, prin Centrul de Cercetare "Filaret Scriban", se va desfăşura pe trei secţiuni: "Naşterea şi renaşterea învăţământului teologic în Moldova", "Vocaţia socială a Bisericii: de la Ortodoxie la ortopraxie" şi "Arta iconografică între tradiţie şi inovaţie". (C.C.)