Cel mai lung fulger: 768 de kilometri

Data: 02 Feb 2022

Un fulger care a parcurs distanţa de 768 kilometri în Statele Unite, în 29 aprilie 2020, deţine în prezent recordul pentru cea mai mare lungime înregistrată vreodată pentru un astfel de fenomen, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), informează agenţia AFP, care citează publicația Bulletin of the American Meteorological Society.

Fulgerul-record a fost observat pe cerul din sudul Statelor Unite (statele Texas, Louisiana şi Mississippi), distan­ța pe care a acoperit-o fiind echivalentă cu cea dintre oraşele Londra şi Hamburg. Recordul a fost deţinut anterior de un mega-fulger de 709 kilometri, care a brăzdat cerul din sudul Braziliei, la 31 octombrie 2018. Un alt record este cel al fulgerului care a durat cel mai mult, mai exact 17,102 secunde, înregistrat la data de 18 iunie 2020, în timpul unei furtuni peste Uruguay şi nordul Argentinei. Cele două noi recorduri, validate recent de OMM, au fost înregistrate în zone din America de Nord şi America de Sud, unde astfel de fenomene sunt frecvente, Marile Câmpii şi bazinul La Plata.

„Fulgerele reprezintă un risc major şi fac numeroase victime în fiecare an. Aceste noi înregistrări evidenţiază preocupările grave de siguranţă publică suscitate de norii electrificaţi care produc fulgere ce pot parcurge distanţe considerabile”, a comentat secretarul general al OMM, Petteri Taalas. Potrivit lui Ron Holle, renumit specialist în fulgere şi membru al Comitetului OMM pentru evenimente meteo extreme, cele două fulgere „nu au fost fenomene izolate, ci au avut loc în timpul furtunilor”. „De îndată ce auzi tunet, trebuie să te adăposteşti de fulgere”, a avertizat Holle. Potrivit OMM, sin­gurele zone sigure în acest sens sunt clădirile solide de dimensiuni suficiente, cu instalaţie electrică şi conducte, şi nu o câmpie, o plajă sau o staţie de autobuz. De asemenea, o persoană aflată în interiorul unui vehicul complet închis, cu un acoperiş metalic, poate fi mai bine protejată decât o alta care se află pe motocicletă. (C. Z.)