Celibatul preoţesc, pus în discuţie de clericii catolici africani

Data: 17 Octombrie 2009

244 de clerici romano-catolici africani pun în discuţie la Vatican problema celibatului preoţesc, anunţă eni.ch. Pe agenda întâlnirii sinodului episcopilor africani care a început pe 4 octombrie şi se va încheia pe 25 octombrie se mai află reconcilierea, dreptatea şi pacea pe continentul negru. Monseniorul Nikola Eterovic, secretarul general al sinodului, a spus jurnaliştilor că „din cei peste 900 de milioane de locuitori ai Africii, peste 160 de milioane sunt catolici, adică aproximativ 17,5%. Este un lucru extrem de important, dacă se are în vedere faptul că, spre exemplu, în 1978, la începutul pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, numărul catolicilor africani era de 55 de milioane“.

Sinodul episcopilor a fost creat de papa Paul al VI-lea şi este un congres al episcopilor şi preoţilor din Africa. Un oficial de la Vatican a declarat pentru eni.ch că scopul întrunirii nu este să facă o politică a Bisericii, ci să-l consilieze pe suveranul pontif. Vorbind episcopilor şi preoţilor, Papa a subliniat că „Africa deţine un tezaur nepreţuit pentru toată lumea: o adâncă simţire a lui Dumnezeu“, acest continent fiind „un plămân uriaş al umanităţii“, dar a adăugat că acest plămân se poate îmbolnăvi, deoarece „colonialismul, care s-a încheiat la nivel politic nu s-a sfârşit de fapt şi materialismul practic, relativismul, fundamentalismul religios pot răni această zonă a lumii. Papa şi-a reafirmat ataşamentul faţă de „familia întemeiată pe cununie“, care se poate dezvolta doar când se bazează pe credinţa în Dumnezeu. Benedict al XVI-lea nu a făcut nici o aluzie la problema celibatului. Potrivit Revistei „Nigrizia“, în Africa sunt mulţi preoţi care respectă cu fidelitate celibatul, dar în multe ţări sunt factori culturali care fac foarte dificilă acceptarea celibatului preoţesc. Problema celibatului clerical în Africa a fost ridicată de Emmanuel Milingo, fost arhiepiscop de Lusaka (Zambia), care, în 2001, a provocat Sfântul Scaun căsătorindu-se. Mai târziu, a regretat gestul şi şi-a părăsit soţia, dar a revenit şi asupra acestei decizii, apărându-se în public pentru toate acţiunile sale. În cele din urmă, pe 24 septembrie 2006, papa l-a excomunicat. (pr. Mihai GOJGAR)