Centenarul Patriarhiei Române, noi sfinți români și sfințirea picturii Catedralei Naționale. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2025

Sub acest titlu cuprinzător și luminos ca o candelă aprinsă în pridvorul sufletului se deschide o pagină de sinteză și mărturisire a vieții bisericești, în care anul 2025 apare ca un timp de har, de rodire și de adâncă responsabilitate. Celebrarea Duminicii Ortodoxiei împreună cu ziua de 4 martie devin prilej de aleasă întâlnire în cuvântul scris, prin lansarea unui nou volum semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Obișnuiți deja cu aceste apariții editoriale, care se așază ca niște repere de conștiință și orientare, putem spune că lucrarea de față nu este o simplă consemnare, ci o oglindire a unei dinamici duhovnicești și administrative care pulsează în inima Bisericii.

Cel ce parcurge aceste pagini descoperă, pe lângă succesiunea unor evenimente, însăși respirația unei comunități eclesiale vii, surprinsă în momentele ei obișnuite și, deopotrivă, în clipele de înaltă solemnitate. În mod deosebit, anul 2025 se distinge ca un an cu pecete aniversară și comemorativă, purtând cununa celor o sută de ani de la înălțarea Bisericii Ortodoxe Române la vrednicia de Patriarhie, dar și de cinstirea aleasă a duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din veacul al XX-lea, a căror lumină continuă să străbată vremurile.

Deși hotărârea de canonizare a 16 cuvioși mărturisitori români fusese luată în ședințele sinodale din anul 2024, momentul solemn al proclamării a avut loc în ziua de 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală, într-o atmo­sferă de bucurie și recunoștință. În același duh de îmbogățire a calendarului sfințeniei, Sfântul Sinod a rânduit și înscrierea a 16 femei românce cu viață sfântă în calendarul ortodox, arătând astfel deplinătatea chemării la sfințenie, împărtășită deopotrivă de bărbați și femei.

Acestor momente de înaltă semnificație li s-au adăugat numeroase manifestări locale, dedicate noilor sfinți, precum și marile sărbători ale Bisericii, care au fost trăite cu intensitate și evlavie. Între acestea, un loc aparte îl ocupă sfințirea picturii Catedralei Naționale, săvârșită în luna octombrie a anului 2025, eveniment ce încununează o lucrare de durată, în care arta sacră se întâlnește cu teologia, iar frumusețea devine icoană a credinței, mărturisind că zidirea văzută poate purta în ea strălucirea Împărăției.

Toate aceste momente, adunate ca niște mărgăritare pe firul unui an binecuvântat, sunt reflectate în volumul amintit, care se deschide cu o notă editorială semnată de Editura Basilica, pusă ca o cheie de lectură și o invitație la aprofundare. În paginile ce urmează, cititorul este călăuzit printr-o succesiune de texte ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care se împletește armonios dimensiunea administrativă cu cea duhovnicească, într-o viziune unitară asupra misiunii Bisericii.

Lucrarea evidențiază, totodată, asemenea unui policandru ce adună mai multe flăcări într-o singură strălucire, legăturile intersinodale și intereclesiale cu Bisericile Ortodoxe surori, precum și colaborările cu instituții și personalități, conturând imaginea unei Biserici cu porțile deschise, vie și veghetoare, care rămâne pe stânca vocației sale: propovăduirea Evangheliei lui Hristos, ca lumină pentru lume și sare pentru istorie.

Capitolul întâi, dedicat temei „Biserica în societate”, oferă un amplu raport privind activitățile Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul 2025, precum și o sinteză a lucrării întregii Biserici Ortodoxe Române în același interval. Primul raport a fost prezentat în cadrul ședinței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar sinteza generală a fost adusă în atenție la lucrările Consiliului Național Bisericesc, desfășurate la începutul lunii februarie 2026, ca o privire retrospectivă plină de sens asupra anului precedent - nu doar o recapitulare de fapte, ci o cercetare a roadelor și a semințelor încolțite.

Capitolul al doilea reunește acte sinodale și documente de sfințire de o importanță deosebită. Între acestea se remarcă actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2025, făcut public la 1 ianuarie 2025, precum și Tomosul sinodal privind canonizarea noilor sfinți români, emis la 4 februarie 2025. De asemenea, este inclus și actul aniversar dedicat împlinirii a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei și a Centenarului Patriarhiei Române, dat publicității de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu­reștilor.

În încheiere, capitolul adună acte patriarhale de confirmare, alături de actul de sfințire a picturii Catedralei Naționale și de alte documente privind sfințirea unor biserici din Arhiepiscopia Bucureștilor, însumând în total 21 de acte semnate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Astfel, cartea nu rămâne o sim­plă arhivă a unui an bogat, ci devine o mărturie vie, o frescă a lucrării Bisericii în lume, în care istoria, credința și slujirea se întâlnesc într-o armonie binecuvântată.

În continuarea acestei arhitecturi bogate și armonios alcătuite, volumul își deschide larg orizontul spre o dimensiune epistolară și pastorală de mare finețe, în care cuvântul nu este doar literă, ci respirație a iubirii lucrătoare - mângâiere, îndemn și binecuvântare așezate pe hârtie ca o punte între inimă și inimă.

Capitolul al treilea adună, într-o impresionantă desfășurare, un număr de 95 de mesaje transmise de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, începând cu slujba din noaptea trecerii dintre ani. Aceste mesaje, asemenea unor fire de lumină țesute peste întreg cuprinsul Ortodoxiei, au fost adresate ierarhilor Bisericilor Ortodoxe surori, dar și arhiereilor Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sărbătorilor, al aniversărilor slujirii arhierești, al zilelor de naștere sau al altor momente de însemnătate. Lor li se adaugă cuvinte îndreptate către instituții, către parohiile românești din țară și din diaspora, precum și către diferite întruniri desfășurate atât în spațiul național, cât și dincolo de hotare, toate conturând o rețea vie de comuniune ca o pânză nevăzută în care se țes responsabilitatea eclesială și grija frățească.

În același duh de slujire și mărturisire, capitolul al patrulea reunește 30 de cuvântări rostite în spațiile simbolice ale Catedralei Patriarhale și ale Palatului Patriarhiei sau transmise unor instituții și adunări de seamă. Deschiderea acestui capitol este marcată de cuvântul solemn rostit la proclamarea anului 2025 ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Urmează o succesiune de momente cu adâncă rezonanță: împlinirea a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, săvârșirea hirotoniilor de arhierei și întâmpinarea unor înalți ierarhi, pelerinajul de Florii împodobit de întâmpinarea moaștelor Sfintei Împărătese Elena, împlinirea a 1.700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, precum și primirea raclei cu cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Acest șir de evenimente este întregit de cuvinte rostite la proclamarea locală a unor sfinți mărturisitori români, la întâmpinarea Patriarhului Ecumenic și la sfințirea picturii Catedralei Naționale, toate alcătuind o frescă a lucrării Bisericii în contemporaneitate.

Cu o notă de adâncă sensibilitate și grijă pastorală, capitolul al cincilea cuprinde 31 de mesaje dedicate unor persoane deosebite din viața Bisericii, alături de cuvinte de compasiune și mângâiere. Ele se îndreaptă mai ales către preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor și din întreaga Patriarhie, recunoscuți pentru slujirea lor jertfelnică și statornică. Un loc aparte îl ocupă mesajul dedicat Arhiepiscopului Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii, trecut la Domnul la sfârșitul lunii ianuarie 2025, evocare ce poartă în sine respectul și mireasma recunoștinței pentru o viață dăruită Evangheliei. În același cadru sunt pomeniți monahi, profesori de teologie și demnitari care au slujit cu credincioșie valorile creștine, fiecare nume reprezentând o mărturie de lumină.

Într-o tonalitate profund liturgică și împăciuitoare, capitolul al șaselea reunește șase pastorale și scrisori irenice, în care glasul Bisericii se face auzit cu blândețe și autoritate duhovnicească. Între acestea se regăsesc Pastorala de la Duminica Ortodoxiei, cuvintele adresate credincioșilor la marile praznice ale Învierii și Nașterii Domnului, precum și scrisori irenice trimise Patriarhului Ecumenic și altor ierarhi, cu prilejul marilor sărbători, toate purtând pecetea comuniunii și a dorinței de unitate.

În fine, capitolul al șaptelea adună 22 de prefețe și articole, publicate cu diferite ocazii, care deschid perspective teologice, istorice și culturale de mare rafinament. Între acestea se distinge articolul „Trei sferturi de veac de misiune”, dedicat împlinirii a 75 de ani de la apariția revistei Ortodoxia, precum și cuvintele introductive la ediții ale Sfintei Scripturi, ale Noului Testament și ale Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române. Lor li se adaugă contribuții la volume de studii dogmatice și istorice, precum și participarea la elaborarea Dicționarului ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române din perioada 1925-2025, lucrare de referință ce așază în lumină chipurile celor care au slujit Biserica de-a lungul unui veac.

Astfel, aceste capitole nu sunt simple compartimente ale unei lucrări, ci adevărate ferestre deschise spre o realitate vie, în care cuvântul, slujirea și memoria se împletesc într-o unitate plină de sens, asemenea firelor dintr-un epitaf brodat cu răbdare, oferind cititorului atât informație, cât și hrană sufletească și lumină pentru înțelegerea drumului Bisericii în lume.

Deși este anevoios să alegem numai câteva nestemate din bogăția acestor scrieri, ne oprim, cu smerită luare-aminte, asupra unor cuvinte închinate unor mărturisitori și cuvioși pe care Biserica, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2024, i-a așezat în rândul sfinților, iar la începutul anului 2025 i-a proclamat cu solemnitate, spre bucuria și întărirea credincioșilor.

Între acești aleși ai lui Dumnezeu strălucește ceata cuvioșilor, recunoscuți de poporul drept­măritor ca fiind povățuitori ai sufletelor și luminători ai căii mântuirii. Chipuri precum Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus și ceilalți asemenea lor se ridică drept stâlpi ai rugăciunii și ai înțelepciunii duhovnicești, mărturisind, prin viața și cuvântul lor, frumusețea unei vieți dăruite în întregime lui Dumnezeu.

Preafericirea Sa subliniază, cu un glas încărcat de recunoștință, că Centenarul Patriarhiei Române a fost un moment de lumină și de adâncă bucurie pentru întreaga Ortodoxie românească. Privirea întoarsă spre trecut descoperă nu doar o istorie bogată în fapte și jertfe, ci și o moștenire spirituală de o profunzime rară, lăsată de înaintașii care au păstrat și au transmis, cu statornicie, credința ortodoxă de-a lungul veacurilor - ca pe o flacără pe care nici vântul istoriei, nici întunericul încercărilor nu au putut-o stinge.

Un loc aparte îl ocupă cuvintele rostite în cinstea Sfintei Împărătese Elena, chip de credință și de dărnicie fără margini. Moș­te­ni­rea sa spirituală, de o valoare neprețuită, rămâne vie prin exemplul unei vieți dedicate lui Hristos și Bisericii. Prin pelerinajul său la Locurile Sfinte și prin descoperirea Sfintei Cruci, ea devine întâiul mare pelerin creștin, deschizând drum căutării și cinstirii locurilor sfințite de prezența Mântuitorului și a sfinților. Crucea aflată prin osteneala ei rămâne semn văzut al biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții, iar bisericile ridicate din evlavie au întemeiat o tradiție a pelerinajului ce dăinuie până astăzi.

În paginile volumului întâlnim, de asemenea, cuvinte pline de delicatețe și înțelepciune adresate profesorilor, elevilor, participanților la congrese și simpozioane, dar și celor din ­înalta societate, oaspeți ai Patriarhiei Române și căutători ai cuvintelor vieții veșnice. În cadrul conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, desfășurată la 26 mai 2025, au fost evocați patriarhii României, iar prin cuvinte atent alese, desprinse din biografii bogate, au fost cinstiți cei care au păstorit Biserica în vremuri adesea grele și încercate.

Preafericirea Sa a reușit să surprindă, în formulări limpezi și inspirate, viața și strădania acestor patriarhi, oferindu-ne un model de cinstire a ierarhilor, a colegilor de slujire și a înaintașilor, chiar și a celor pe care nu i-am cunoscut, dar pe care tradiția locurilor unde slujim îi păstrează vii în memorie și rugăciune, ca pe niște făclii aprinse în altarul conștiinței eclesiale.

În apropierea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în cadrul procesiunii „Calea Sfinților”, cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh s-a îndreptat și către Sfântul Cuvios Ioan Iacob, atât de iubit de credincioși și prezentat ca un model luminos pentru vremurile noastre. Alegând calea pustniciei și a rugăciunii neîncetate, viața sa devine o chemare la sfințenie și se arată ca o scară tainică spre cer. Ea ne arată că, dincolo de vremuri și de încercări, drumul spre Dumnezeu rămâne deschis prin smerenie, rugăciune din inimă, post și despătimire, toate conducând la comuniunea deplină cu Dumnezeu Cel Sfânt.

Un alt moment de mare însemnătate a fost întâmpinarea Patriarhului Ecumenic la București, descrisă ca o binecuvântare deosebită, un prilej de bucurie duhovnicească și de întărire a comuniunii, în contextul celei de-a unsprezecea vizite a Sanctității Sale în România.

Dacă am încerca să poposim mai îndelung asupra paginilor acestei lucrări, am descoperi în fiecare capitol idei și expresii de o frumusețe rară. Însă, dincolo de toate, rămâne chemarea esențială, anume că aceste cuvinte ne sunt adresate nouă, spre a înțelege mai bine evenimentele cu adevărat importante și pentru a cinsti persoanele care le-au întrupat prin viața lor jertfelnică.

Mai presus de orice, cartea se descoperă ca o invitație tainică adresată fiecăruia dintre noi, aceea de a descoperi lumina și frumusețea din aproapele nostru, de a înțelege că sărbătoarea este comuniune, iar bucuria nu poate fi păstrată doar pentru sine, ci trebuie împărtășită. Ea devine, astfel, o carte de mărturisire vie, în care cuvintele, adânci și bine întemeiate, nu impresionează numai prin frumusețea lor literară, ci se arată ca izvoare de inspirație pentru lucrarea fiecărui slujitor al Bisericii și pentru toți credincioșii care o iubesc și o trăiesc.

La această prezentare, deja încărcată de sensuri și lumină, se adaugă în chip firesc și frumusețea tipăriturii, acea noblețe discretă a lucrului bine împlinit, care îmbracă în haină aleasă bogăția conținutului. Paginile volumului sunt însoțite de o adevărată frescă vizuală, alcătuită din imagini surprinse la marile evenimente ale anului 2025 din viața Bisericii Ortodoxe Române, imagini care prelungesc trăirea, dând chip văzut bucuriei și rugăciunii, ca și cum clipa ar fi fost desprinsă din curgerea vremii și așezată în veșnicie.

Se cuvine, așadar, să fie pomenită cu recu­noștință dăruirea Editurii Basilica, precum și osteneala părintelui consilier patriarhal Sorin-Vasile Tancău, a celor care slujesc cu discreție și fidelitate la Reședința Patriarhală și la Cabinetul Patriarhal. În același duh de slujire se înscrie contribuția Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu părintele arhimandrit Andrei Anghel și părintele Ioan Dragomir, precum şi cu toți cei care, văzuți și nevăzuți, au lucrat cu râvnă la această operă.

Rodul acestei osteneli comune se arată într-un volum impunător, care însumează o mie de pagini, fiecare purtând pecetea dăruirii și a slujirii Bisericii. Nu este o simplă carte, ci o mărturie vie, așezată cu grijă și dragoste înaintea cititorului, ca o punte între lucrarea de ieri și chemarea de mâine, între memoria binecuvântată și nădejdea care nu se stinge.