Centru after-school sfințit la Parohia Tătărani
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat duminică, 20 decembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Tătărani din județul Prahova, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială și a sfințit apoi un centru filantropic unde va funcționa un after-school pentru copiii din familii cu risc social din această parohie.
Centrul educațional de tip after-school al Parohiei Tătărani a fost sfințit și inaugurat duminică de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de slujitori. Ierarhul a apreciat demersul părintelui paroh Cristian Prușan de a sprijini copiii din parohie, care vor avea un spațiu unde să pregătească temele de la școală și să primească o masă caldă. „Această inițiativă, școala de după școală, îi ajută pe cei care nu au acasă posibilități materiale și un spațiu necesar studiului. Aici pot să fie meditați cu profesori care se oferă în mod benevol pentru a-i ajuta pe acești tineri împreună cu preoții slujitori, cu familiile lor și cu foarte mulți credincioși. Astfel de inițiative arată preocuparea Bisericii pentru tineri, dar și pentru oamenii aflați în nevoi”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul. Centrul a apărut în această parohie și ca o nevoie pastorală și socială deoarece sunt multe familii cu un singur părinte sau unde ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate. „În Parohia Tătărani sunt foarte multe familii monoparentale cu copii care învață foarte bine, dar nu au posibilități materiale, iar parohia îi poate ajuta în sensul că, după orele de curs, ne străduim să facem pregătire printr-un protocol încheiat între Biserică și școala din localitate. Dorim să le oferim și o masă în acele zile când fac pregătire”, a spus pr. Cristian Prușan. În cadrul Parohiei Tătărani mai funcționează un centru socio-medical, având o cantină cu sală de mese, cabinet medical, cabinet stomatologic și farmacie. Pentru activitatea desfășurată la această parohie, pr. paroh Cristian Prușan a primit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici, iar părintele coslujitor Marius Nica, medalia omagială cu chipul Sfântului Ioan Gură de Aur. Distincții au fost acordate și altor ctitori și binefăcători.
Piatră de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Stejaru
Tot duminică, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a pus piatra de temelie pentru o biserică închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, în Parohia Stejaru din județul Prahova. Viitorul locaș, care va funcționa și drept capelă de cimitir, va deservi credincioșii din cătunul Cămine. „Localitatea aceasta are doar 40 de familii, deci este foarte mică, dar trebuie să ne aducem aminte că stejarul este unul dintre cei mai rezistenți copaci ai pădurilor noastre, și așa se întâmplă și cu comunitățile care poartă numele lui. Chiar dacă sunt mici, sunt puternice și trebuie să meargă înainte și de aceea avem nevoie mai mult de biserică pentru a întări credința și solidaritatea dintre oameni”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.
La slujba de punere a pietrei de temelie au participat credincioșii din localitate, dar și autoritățile locale care sprijină construirea acestei biserici. „Sperăm ca și în viitor să reușim să fim alături de biserică așa cum am fost întotdeauna pentru că toți suntem credincioși și ne dorim ca enoriașii din această localitate să aibă o biserică unde să se roage și să se întâlnească”, a spus Radu Leonaș, primarul comunei Brazi din Prahova.
Concert de colinde la Ploiești
Duminică seara, a avut loc la Ploieşti concertul tradiţional de colinde susţinut de corala preoţilor din protoieriile Ploieşti Nord şi Ploieşti Sud, reuniţi sub bagheta dirijorului Eduard Tocan. La eveniment a participat și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, împreună cu preoții protoierei Adrian Matei de la Protoieria Ploieşti Nord şi Mihăiţă Stroe de la Protoieria Ploieşti Sud, care au fost amfitrionii acestei manifestări. Din partea oficialităţilor locale a fost prezentă doamna Rodica Paraschiv, prefect al judeţului Prahova.