Centru de cercetare pentru diagnosticul precoce al cancerului pulmonar

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 13 Noiembrie 2015

Institutul „Marius Nasta” din București are, începând din această săptămână, un centru de cercetare pentru diagnosticul precoce al cancerului pulmonar, entitate ce va asigura scurtarea perioadei necesare diagnosticării bolii. Investiţia a fost realizată prin proiectul „Centru integrat de diagnostic precoce şi management al cancerului bronho-pulmonar - INTEGRIS”, derulat pe o perioadă de 15 luni, începând cu 14 august 2014. „Aici, timpul de diagnosticare şi evaluare corectă se scurtează la două-trei săptămâni. Astfel, se oferă pacientului şansa la cel mai bun tratament pentru cancerul pulmonar: operaţia. Orice întârziere poate permite bolii să avanseze, iar pacientul riscă să piardă momentul operator. Tratamentul citostatic nu oferă şanse de vindecare în absenţa operaţiei”, a declarat pentru Agerpres Irina Strâmbu, coordonatorul activităţii de cercetare din Institutul „Marius Nasta”, director al acestui proiect. Aceasta a mai precizat că orice pacient suspect de cancer trimis la Institutul „Marius Nasta” poate beneficia de aceste servicii.
Potrivit statisticilor, la nivelul UE, România se situa, în 2014, pe locul 10 din punctul de vedere al incidenţei şi ratei mortalităţii prin cancer bronho-pulmonar, 75% din cazuri fiind în stadii avansate în momentul depistării. „În România apar de obicei întârzieri în stabilirea diagnosticului de cancer pulmonar din cauza accesibilităţii limitate la investigaţiile necesare (bronhoscopie, tomografie computerizată), datorită trimiterii pacienţilor de la un centru la altul pentru completarea investigaţiilor şi absenţei unei evaluări multidisciplinare a fiecărui caz (pneumologică, chirurgicală şi oncologică)”, a mai precizat medicul Irina Strâmbu.
Datele Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” Bucureşti arată că în 2014 aici au fost internaţi 6.038 de pacienţi cu cancer, dintre care 2.317 în secţia de chirurgie toracică, 3.382 în secţiile de pneumologie şi 339 în secţia de oncologie.