Cercetări arheologice reluate în Covasna
O echipă de arheologi, coordonată de dr. Viorica Crişan şi Paul Pupeză de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, a reluat cercetările la Cetatea dacică din Valea Zânelor-Covasna, unde de-a lungul timpului au fost găsite importante vestigii istorice.
Potrivit dr. Viorica Crişan, cetatea, ridicată în urmă cu aproape 2.000 de ani, este una dintre cele mai mari cetăţi dacice din afara Munţilor Orăştiei, fiind înconjurată de mai multe terase fortificate cu ziduri de piatră, foarte bine conservate, ce pot oferi detalii importante despre modul de organizare a defensivei dacice.
Primele săpături în zona cetăţii s-au făcut în anii 1942-1943 de către arheologul clujean Alexandru Ferenczi şi au fost continuate în 1949 de prof. Constantin Daicoviciu, împreună cu alţi arheologi, iar în anul 1968 au fost reluate de Szekely Zoltan.
În cadrul campaniei din acest an, pe 5 august, va fi organizată o zi a porţilor deschise pe şantierul arheologic de la cetatea dacică.