Cheltuielile guvernamentale au fost reduse drastic

Data: 06 Noiembrie 2008

Guvernul a decis să cheltuie mai puţini bani în perioada următoare, în acest sens angajările, deplasările sau cheltuielile de protocol urmând să fie mult diminuate în următoarele două luni. Totul pentru ca România să obţină un deficit bugetar cât mai mic. Măsurile de austeritate au fost luate după ce statul s-a trezit cu mai puţini bani colectaţi de la firme. Companiile întârzie să-şi achite taxele şi impozitele din cauza crizei financiare. Ministrul de Finanţe le-a explicat colegilor de Cabinet că trebuie să cheltuiască cât mai puţin pentru a nu face gaură prea mare în buget. Miniştrii au aprobat, în acest sens, un set de măsuri de austeritate. În noiembrie şi decembrie, instituţiile statului vor avea de cheltuit mai puţini bani decât au fost prevăzuţi în buget. Vor fi limitate angajările şi premierea salariaţilor. Vor fi reduse la sânge şi cheltuielile de protocol şi deplasări. De asemenea, a fost interzisă încheierea de noi contracte, iar banii din rezerva bugetară vor fi folosiţi doar în caz de urgenţă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a ţinut să-i liniştească pe bugetari. „Nu se pune problema neacordării drepturilor salariale, pensiilor sau altor drepturi sociale“, a declarat Camelia Spătaru. Restricţiile au fost impuse după ce statul a observat că, în octombrie, a colectat mai puţini bani de la companii. Firmele au fost prinse pe picior greşit de criza financiară, iar acum accesează mai greu credite pentru a-şi achita taxele şi impozitele. „Pe octombrie am avut un minus de peste un miliard de lei. Din 17 miliarde am colectat 15,6 miliarde. Ne descurcăm, numai că trebuie să mai strângem cureaua“, a afirmat ministrul Economiei şi Comerţului, Varujan Vosganian. România a fost, deja, avertizată de Comisia Europeană că în 2008 va avea un deficit bugetar de 3,5%, peste maximul admis de normele comunitare. În acest caz, ţara noastră riscă să nu mai primească fondurile europene cuvenite ca stat membru al Uniunii Europene.