Chip de stareț în lumina unei moșteniri împărătești și duhovnicești

În ajunul începutului Sfântului și Marelui Post, în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, s‑a desfășurat un moment de recunoștință și adâncă memorie: lansarea volumului omagial închinat arhimandritului Pantelimon Corfiotachis, cel care, împreună cu Mitropolitul Veriei, Pantelimon, a ridicat din nou la viață Mănăstirea Panaghia Dovra, așezată ca o strajă de rugăciune deasupra pământului sfințit de pașii Sfântului Apostol Pavel.

Acolo unde, cu două milenii în urmă, Apostolul neamurilor a rostit cuvântul Evangheliei, se înalță astăzi o mărturie a continuității harului, o lucrare care împletește istoria cu prezentul și jertfa cu nădejdea.

Nu sunt necesare multe cuvinte pentru a evoca un astfel de om. Sunt suficiente amintirea și liniștea care rămân în urma unei vieți dăruite. După săvârșirea Sfintei Liturghii, în ziua de 21 februarie 2026, în mănăstirea unde vreme de trei decenii a rodit nevoința sa, a fost adusă înaintea credincioșilor cartea, ca o icoană a unei vieți. Starețul Pantelimon se descoperă ca un chip luminat, în care răbdarea, rugăciunea și rânduiala interioară aparte au modelat nu doar zidurile, ci mai ales sufletele.

Mitropolitul Pantelimon, cel care i‑a fost povățuitor încă din anii formării la Tesalonic, a deschis înaintea celor prezenți pagini vii din această biografie. A evocat începuturile, vremea în care tânărul Pantelimon, student la Drept, slujea deja Biserica prin fapte de milostenie, implicându‑se în lucrarea cu orfanii, cu săracii și bătrânii. În inima lui, chemarea monahală nu a fost o hotărâre grăbită, ci o adâncă și repetată chemare, ca un glas tainic ce rostea numele Mănăstirii Dovra, răsunând ca un ecou stăruitor în adâncul ființei sale.

O dimensiune aparte a fost adusă de mărturisirea privind originea sa nobilă. Rădăcinile familiei, din Corfu și continuând în ținutul Kalamata, se leagă de marea tradiție bizantină, coborând până la împărații Paleologi. În acest context, pomenirea Sfintei Ipomoni - al cărei cap cinstit a ajuns în chip providențial la Dovra - a fost înțeleasă ca o pecetluire tainică a acestei legături, o întâlnire peste veacuri între sângele istoriei și duhul sfințeniei.

Mitropolitul a subliniat, cu o emoție vizibilă, jertfa totală a starețului pentru viața monahală și pentru obștea pe care a zidit‑o cu trudă, în vremuri adesea potrivnice. Între grijile nevoinței și „grijile Martei”, care nu lipsesc niciodată din viața unei mănăstiri aflate în construcție, el a reușit să păstreze echilibrul între lucrarea văzută și cea nevăzută. Astfel, chipul său se așază acum într‑o lumină patericală, alături de cei care au transformat ascultarea în sfințenie.

Mărturiile celor care l‑au cunoscut - fii duhovnicești, ierarhi, oameni ai cetății - conturează aceeași icoană: un om al faptelor sfințitoare, un părinte care a știut să îndrume fără zgomot, să modeleze fără asprime și să iubească fără măsură.

Volumul adună, ca într‑un album viu, imagini‑document ce surprind etapele vieții sale: începuturile, anii de studiu la Universitatea din Tesalonic, călugăria la Schitul Sfânta Ana Mică din Athos, hirotoniile, instalarea ca stareț și formarea primei obști. Se adaugă momentele de mare însemnătate pentru mănăstire, vizitele Patriarhului Ecumenic, ale arhiepiscopilor Atenei Hristodulos și Ieronim, precum și prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, numeroși ierarhi ai Bisericii Greciei. Toate acestea alcătuiesc o sinteză, în care lucrarea personală se împletește cu viața Bisericii universale.

În final, rămân imaginile despărțirii și cuvintele pline de greutate ale Patriarhului Ecumenic, care nu sunt doar elogii, ci recunoașterea unei vieți împlinite în slujirea lui Dumnezeu. Astfel, cartea devine nu doar o aducere‑aminte, ci o chemare tăcută: strădania de a înțelege că sfințenia nu este o amintire îndepărtată, ci o realitate care continuă să se nască, discret și luminos, în inima lumii.

Paginile acestei lucrări se deschid ca o poartă largă spre o lume a memoriei vii, fiind pecetluite de mărturisirea Mitropolitului de Veria, Naousa și Kampania, Pantelimon.

Dintru început, cititorul este așezat într‑un orizont al mărturiei directe și al trăirii autentice, în care cuvântul nu este doar relatare, ci împărtășire de viață.

O biografie bogată, temeinic alcătuită și plină de nuanțe, este semnată de arhimandritul Arsenie, cel care l‑a cunoscut îndeaproape și care a adunat, cu grijă și fidelitate, fir cu fir din existența sa - de la anii copilăriei, luminați de începuturi, până la ultimele clipe petrecute în liniștea binecuvântată a Mănăstirii Dobra. În această țesătură biografică se împletesc cuvinte și omilii ale starețului Pantelimon, rostite în diferite împrejurări, dar și numeroase cuvântări ale Mitropolitului de Veria, dedicate atât în timpul vieții acestuia, cât și la slujba de înmormântare și la pomenirile săvârșite pentru fericitul întru pomenire stareț.

Între filele cărții se regăsesc și alte pagini pline de învățătură şi apologetică ortodoxă, aducând ecoul unor glasuri ierarhice de mare autoritate. Sunt incluse rândurile trimise de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, de Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, precum și de numeroși ierarhi ai Bisericii Greciei și ai lumii ortodoxe. Se cuvine a aminti, între acestea, scrisoarea Sfântului Sinod al Bisericii Eladei, alături de mărturiile mitropoliților Tronului Ecumenic - Teoclitos, Nicandru, Prodromu, Irineu, Dionisiu - precum și ale Mitropolitului Vasilios al Australiei și Noii Zeelande, aparținând Patriarhiei Antiohiei. Lor li se adaugă ierarhi din aceeași jurisdicție, precum Siluan și Moisi, dar și Mitropolitul Timotei de Vostra, exarh al Patriarhiei Ierusalimului, Mitropolitul Serafim din Bulgaria, Mitropolitul Gherasim din Patriarhia Georgiei, precum și alți ierarhi ai Bisericii Greciei - Ignatie, Efrem, Doroteos, Nectarios, Varvanas, Hrisostom, Calinic, Pantelimon, Nichifor și mulți alții. Acest cor de mărturii este întregit de glasurile stareților și monahilor din Sfântul Munte și din numeroase alte mănăstiri.

Cartea adună, de asemenea, și mărturiile viețuitorilor Mănăstirii Panaghia Dovra, loc binecuvântat în care slujesc mulți dintre clericii Mitropoliei de Veria - arhimandriți și diaconi implicați în misiunea acestei eparhii apostolice.

Dincolo de aspectele tehnice ale alcătuirii unui asemenea volum, din paginile sale se revarsă o iubire sfântă, o cinstire profundă și razele unei afecţiuni sincere față de cel pomenit. Nu este doar respectul formal al unei evocări, ci o trăire caldă, care mărturisește fără echivoc că fericitul întru pomenire stareț Pantelimon Corfiotachis a fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu.

Cartea însăși împreună cu Sfânta Liturghie și pomenirea săvârșită la împlinirea unui an de la trecerea sa la cele veșnice, precum și simpozionul organizat la Mănăstirea Panaghia Dobra, însoțit de lansarea volumului, sunt semne limpezi ale recunoștinței. Ele devin nu doar un gest comemorativ, ci și un reper luminos pentru obștea în care părintele Pantelimon s‑a jertfit timp de trei decenii, dar și pentru mediul universitar și pentru toți cei preocupați de misiunea Bisericii, pe care el a slujit‑o cu râvnă încă dinainte de a îmbrățișa viața monahală.

Se conturează astfel un model aparte, viu și lucrător, adresat monahilor - acela de a fi neobosiți în înnoirea zidurilor materiale, dar și plini de iubire, de dăruire și de ospitalitate față de frați și față de cei ce le trec pragul. Mănăstirea Panaghia Dobra rămâne, prin aceasta, un spațiu al primirii fraterne, al comuniunii și al luminii.

Iar imaginile, atent alese și pline de expresivitate, cu părintele Pantelimon Corfiotachis, adaugă o lumină sensibilă peste aura cuvintelor, așezând înaintea noastră nu doar amintirea unui chip, ci chemarea tăcută, dar stăruitoare, de a privi spre un astfel de exemplu rar și de a‑l urma cu credință și nădejde sfântă.