„Cina Euharistică este arvuna Împărăției lui Dumnezeu”
Biserica Ortodoxă Română se află astăzi în Duminica a 28-a după Rusalii, textul Sfintei Evanghelii cuprinzând Pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24). Înțelesurile acestei parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinței Patriarhale.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat mai întâi învățăturile principale care decurg din acest text scripturistic. „În esență, Evanghelia ne spune că Dumnezeu cheamă pe toți oamenii la mântuire. Pilda celor chemați la cină are două înțelesuri majore. Primul se referă la istoria mântuirii neamului omenesc prin lucrarea Domnului Iisus Hristos ca Fiu și Slujitor al lui Dumnezeu, Care cheamă la mântuire mai întâi pe poporul evreu și apoi pe toate popoarele. În al doilea rând, pilda se referă la viața noastră, mai precis la modul în care noi răspundem chemării lui Hristos la mântuire sau refuzăm chemarea Lui sub diferite pretexte. (...) Prima învățătură duhovnicească practică a acestei Evanghelii pentru perioada Postului Crăciunului este chemarea de a ne curăți de păcate prin Taina Pocăinței și a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, pentru a primi sănătate și mântuire, trezvie a sufletului și sfințirea simțurilor, pace și bucurie cerească. Totodată, Evanghelia care cuprinde pilda celor chemați la cină a fost rânduită de Biserică să fie citită în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului și pentru a ne îndemna să fim milostivi și darnici, precum milostiv este Cel care invită la cină, să ajutăm pe săraci, bolnavi, orfani, bătrâni și pe toți oamenii neajutorați”, a arătat Preafericirea Sa.
Cina Stăpânului casei semnifică Împărăția cerurilor
Patriarhul României a arătat în continuare faptul că cina reprezintă comuniunea în Împărăția lui Dumnezeu, Slujitorul, adică Domnul Hristos, chemând pe toți oamenii să participe. „Cea dintâi categorie de invitați reprezintă elita sau pe conducătorii poporului evreu care dispuneau de averi și conduceau poporul, dar care au refuzat să primească Evanghelia lui Hristos. A doua categorie de invitați la cină sunt toți cei aflați în piețele și ulițele cetății, fiind săraci, neputincioși, orbi și șchiopi. Aceștia reprezintă pe toți oamenii săraci și bolnavi din popor, care vin la Hristos să asculte cuvântul Evangheliei Sale şi să fie vindecați de El. A treia categorie de invitați, numiți în Evanghelie «cei de la drumuri și garduri», adică din exteriorul cetății, sunt mulțimi de oameni viețuitori și călători în lume pe căi multiple, confuze și de evitat. Aceștia reprezintă popoarele păgâne, care, deși erau religioase, închinându-se la mulți zei, nu Îl cunoșteau pe singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul și Mântuitorul lumii. Însă Hristos cheamă la cină, adică la mântuire, și pe aceste popoare. Aşadar, le cheamă în casa Tatălui ceresc, care este Biserica, acum arvună, anticameră și icoană a Împărăției lui Dumnezeu”, a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Cina euharistică este arvuna Împărăției cerurilor
În încheiere, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat faptul că Sfânta Euharistie este modul în care Mântuitorul adresează tuturor oamenilor chemarea de a pregusta bucuria Împărăției lui Dumnezeu, printr-o pregătire adecvată. „Evanghelia de astăzi este un fel de Evanghelie a tainei libertății omului, dar și a libertății lui Dumnezeu. Noi avem libertatea de a spune «da» sau «nu» lui Dumnezeu când ne cheamă la mântuire și viață veșnică. Însă, cine nu răspunde pozitiv la invitația de a veni la Cina cea de Taină, adică la ospățul iubirii milostive şi darnice a lui Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi veșnic împreună cu Domnul casei cerești. Pe de altă parte, libertatea Celui care invită la cină, adică a lui Dumnezeu, se vede mai ales din faptul că dacă cei dintâi chemați refuză invitația Lui, El are libertatea de a-Şi modifica planul și de a chema pe alții. Prin urmare, nimeni nu poate zădărnici planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, pentru că iubirea Lui milostivă se revarsă peste vidul spiritual al celor care nu răspund chemării Sale. (...) Pilda Evangheliei de astăzi vorbește, așadar, despre taina sau misterul mântuirii lumii în Iisus Hristos, Care cheamă pe toți oamenii la mântuire prin binevestirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu și prin instituirea Cinei de Taină sau a Euharistiei, ca arvună a prânzului din Împărăția cerurilor, ca ospăț care pregătește bucuria comuniunii veșnice a oamenilor cu Dumnezeu, după ce ei s-au curățit de păcate prin Botez și prin Spovedanie și s-au luminat prin fapte bune. În sens mistic sau duhovnicesc, cina Stăpânului casei semnifică iubirea lui Dumnezeu dăruită oamenilor și viața oamenilor trăită în comuniune cu Dumnezeu în Biserică. De aceea, mai ales în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, invitația Stăpânului la cină are și înțelesul de chemare la Sfânta Euharistie, împărtășindu-ne mai des cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, a spus Preafericirea Sa.