Cine este autorul cărţii Ecclesiastului
Ecclesiastul este o carte destul de controversată în chiar mediile iudaice şi de aceea a pătruns cu greu în canonul Sfintei Scripturi. În creştinism a fost adoptată canonicitatea ei la Sinodul de la Iamnia din anul 98.
Tradiţia iudaică veche şi Biserica creştină îl mărturisesc pe Solomon, fiul lui David, ca fiind autor al Ecclesiastului (cf. Ecclesiastul I, 1). Acesta a scris în tinereţe Cântarea Cântărilor, Proverbele, când era în floarea vieţii, iar când a atins senectutea, a scris Ecclesiastul. Origen, Sfinţii Epifaniu şi Grigore Taumaturgul, dar şi alţi Părinţi şi scriitori bisericeşti îi atribuie lui Solomon această carte. Fericitul Ieronim (†15 iunie) scrie: „Evreii zic că această carte este a lui Solomon, care se căieşte“. Despre autorul Ecclesiastului, Petru Creţia spune: „Este adevărat că autorul cărţii se dă drept Solomon, o ficţiune menită să-i sporească autoritatea şi prestigiul, să-i ateste ascuţimea minţii şi bogăţia experienţei, dar pe care, scriind, o părăseşte destul de curând. Iar cartea este departe de contextul secolului al X-lea (î.Hr., n.n.), când a trăit regele Solomon. A fost scrisă, nu încape îndoială, după Exil, probabil către sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., în mediu palestinian şi, în ciuda epocii redactării şi a unor analogii, în afara vreunei influenţe greceşti (…). Cel mai elocvent mod de a înţelege singularitatea poziţiei Ecclesiastului în tradiţia căreia îi aparţine ar fi acela de a fi citit comparativ cu două texte, Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), din secolul al II-lea î.Hr., şi Cartea înţelepciunii lui Solomon, atribuită, ca şi cartea Ecclesiastului, lui Solomon, dar redactată în secolul I î.Hr., în care prezenţa iudaismului este foarte vie şi foarte explicită. Spre deosebire de Ecclesiast, nici una, nici cealaltă dintre aceste două scrieri n-a fost inclusă în canonul evreiesc, în ciuda strânsei lor legături cu tradiţia de care Ecclesiastul s-a distanţat atât de mult. În cazul de faţă, cărţile au soarta lor paradoxală (…). Cartea Ecclesiastului mai are o particularitate: este singura scriere din Biblie care, de la un capăt al ei la celălalt, propune o „filosofie“, un fel de a gândi realitatea în întregul ei, oferit ca rezultat al meditaţiei şi-al experienţei unui singur om, cu voinţa lui de a înţelege lumea şi cu limita puterilor lui de a propune o teoreză, fiind Ecclesiastul tot atât de însingurată în Scripturi cât este Cântarea Cântărilor ca poem de iubire“.
Pentru faptul că exegeţii au avut păreri diferite în privinţa perioadei când a fost alcătuită cartea Ecclesiastului, s-a ajuns să fie propuse toate epocile, de la Solomon la Irod cel Mare. Canonicitatea ei este recunoscută atât la evrei, cât şi la creştini. În iudaism, în fiecare an, la Sărbătoarea Corturilor, se citeşte în sinagogi din carte. În Noul Testament nu este citată şi cu toate că nici Părinţii apostolici nu o citează, i s-a recunoscut autoritatea divină. Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol din 553 l-a condamnat pe Teodor de Mopsuestia, care nu recunoştea caracterul divin al acestei cărţi.
Pr. Gheorghe Popescu, Parohia Pocruia, judeţul Gorj