„Cine nu are Biserica în sufletul său nu poate să zidească biserică în afară“
„Biserica dinlăuntru şi dinafară“ a fost tema celei de-a patra conferinţe din cadrul evenimentului Zilele „Sfântul Nectarie“, desfăşurată duminică, 3 noiembrie 2013, la biserica din cartierul ieşean ce îl are ca ocrotitor pe sfântul taumaturg. Aceasta a fost susţinută de pr. prof. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, care a vorbit celor prezenţi cu multă înţelepciune şi profunzime.
„Sunt onorat să fiu aici, în biserica aceasta deosebit de frumoasă, care a răsărit în acest loc al Iaşului din sufletele dumneavoastră şi din sufletul părintelui paroh şi al preoţilor slujitori aici. Am intrat cu smerenie în biserică şi această smerenie se cuvine oricărui om care are Biserica în sufletul său. Aici este o atmosferă de rugăciune profundă, şi atunci când ne rugăm se pare că nu avem nevoie de alte cuvinte în plus. Este o pregătire sufletească pentru întâlnirea cu Sfântul Nectarie, care se face în primul rând prin rugăciune. Ideea temei pe care o voi aborda mi-a venit tocmai din faptul că aici, în această biserică, în această parohie, constatăm relaţia profundă care există între Biserica dinlăuntru, adică Biserica din sufletul nostru, şi biserica pe care o zidiţi aici dumneavoastră cu multă dragoste.
„Cine nu are Biserica în sufletul său nu poate să zidească biserică în afară“
Cine nu are Biserica în sufletul său nu poate să zidească biserică în afară, pentru că realităţile din exteriorul nostru exprimă ceea ce avem în interioritatea noastră. Putem să constatăm starea sufletească, omenia şi bunătatea unei persoane şi a unei comunităţi întregi prin modul în care se manifestă în afară. Acesta este un criteriu pentru noi şi cred că aici, în relaţia aceasta, nu sunt două biserici, ci este una singură: Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în cele două ipostaze: în interioritatea noastră şi în afara noastră“, a precizat invitatul.
Pr. prof. Gheorghe Popa a definit apoi noţiunea de biserică, atrăgând atenţia asupra faptului că în presă se constată adesea o reprezentare incorectă a ceea ce este ea.
„Biserica nu se identifică doar cu lăcaşul de rugăciune în totalitate, nici doar cu o comunitate care se roagă împreună şi se împărtăşeşte din aceleaşi Sfinte Taine. Biserica nu se identifică mai ales doar cu preoţii şi slujitorii ei, aşa cum se înţelege de obicei. Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni. Deci Mântuitorul este capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său“, a afirmat părintele prorector Gheorghe Popa.
Sfântul Apostol Pavel a avut această viziune despre Biserică în momentul convertirii sale şi a înţeles atunci că cine dispreţuieşte pe creştini dispreţuieşte capul, care este Hristos.
„Sufletul nostru este casa lui Dumnezeu, Biserica dinlăuntru“
Cuvântul biserică vine din limba greacă, de la basilica, şi înseamnă casa lui Dumnezeu Împăratul. Există şi un alt cuvânt care exprimă realitatea bisericii - eclesia. Limba română este singura limbă care a preluat noţiunea de eclesia, care înseamnă adunare convocată sau chemată de împărat, deci comunitatea invitată de Dumnezeu să se întâlnească cu El. Şi aceasta explică, de fapt, relaţia care trebuie să fie între Biserica dinlăuntru şi biserica dinafară.
„Sufletul nostru este casa lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, în momentul Botezului, Mirungerii şi Euharistiei, am devenit biserici. Fiecare persoană este Biserică, adică este loc în care se odihneşte Dumnezeu. Fiecare dintre noi, când am fost botezaţi, am devenit purtători de Hristos şi de Duh Sfânt, ceea ce înseamnă că am devenit candidaţi la împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, în calitate de creştini, nu mai călătorim în lumea aceasta niciodată singuri, suntem împreună cu Hristos, Care este în adâncul sufletului nostru, şi suntem acoperiţi de harul Duhului Sfânt, Care rodeşte faptele noastre bune în viaţă.“
„Biserica dinafară constituie comunitatea de credinţă, dar şi lăcaşul de rugăciune“
Potrivit părintelui prorector, sălăşluirea Mântuitorului Hristos în sufletul fiecăruia prin harul Duhului Sfânt, prin Tainele Bisericii, conferă o demnitate unică şi irepetabilă fiecărui creştin. De aceea, trebuie să înţelegem că respectarea identităţii noastre înseamnă respectul pe care trebuie să-l avem unii faţă de ceilalţi, şi acest lucru ne conduce spre a înţelege ce înseamnă biserica dinafară.
„Dacă fiecare dintre noi suntem persoane unice şi irepetabile şi suntem ocrotiţi de iubirea lui Dumnezeu în relaţiile noastre unii cu alţii, constituim Trupul tainic al Domnului şi de aceea trebuie să avem această coresponsabilitate unul faţă de altul pe cărările acestea ale vieţii. Biserica dinafară constituie comunitatea de credinţă a celor care s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Biserica dinafară este şi lăcaşul de rugăciune în care noi ne adunăm şi ne rugăm şi în care Mântuitorul este prezent tot timpul pe sfântul altar, sub chipul pâinii şi al vinului“ a amintit Sfinţia Sa.
„Participarea la Sfânta Liturghie este o mare demnitate pentru noi“
Potrivit invitatului, şi Liturghia noastră interioară, în Biserica lăuntrică, şi cea din biserică, la care participă toată comunitatea, presupun o anumită pregătire, şi duhovnicească, dar şi privind înţelegerea a ceea ce noi ne asumăm în mod concret în viaţa noastră. „De aceea, în primele secole creştine, exista o anumită disciplină: la Sfânta Liturghie participau doar credincioşii botezaţi. Astăzi trăim în alte timpuri şi oricine poate intra într-o biserică. Dar se pare că nu rămân în biserică decât oamenii care fac efortul necesar pentru a trăi în comuniune cu Mântuitorul Hristos. Există oameni care intră în biserică şi ies foarte repede pentru că nu sunt încă pregătiţi suficient ca să participe la Sfânta Liturghie, care este Cina cea de Taină la care ne invită Mântuitorul Hristos. Participarea la Sfânta Liturghie în cadrul comunităţii de credinţă nu este o simplă datorie religioasă; este o mare demnitate şi o mare libertate pentru fiecare dintre noi. Şi modul în care noi ne asumăm în mod liber participarea aceasta, ea ne aduce în suflet multă bucurie.
Bisericile noastre sunt potire de liniştire şi, în mod deosebit, acolo unde sunt moaştele sfinţilor, oamenii nu se adună atât pentru cuvinte, ci tocmai pentru a se linişti sufleteşte, pentru a deveni mai buni, oameni de omenie. Şi nu putem să devenim oameni de omenie dacă nu înţelegem că sufletul nostru trebuie să fie o Biserică ce în afară trebuie să zidească Biserici, adică potire de liniştire ale sufletelor noastre şi ale celor care vor veni după noi.“
Cu delicateţe şi răbdare, invitatul a răspuns la întrebările venite din partea credincioşilor despre divorţul în familiile credincioase, despre problemele tinerilor, despre cum ne eliberăm de patimi, despre criza indusă, despre post, rugăciune şi sărbători importate (Haloween, Valentinâs Day), despre frica de Dumnezeu, despre cum va decurge veşnicia celor care ajung în rai, despre postmodernitate şi lenevia spirituală (incapacitatea de a pune în lucrare tot ceea ce avem frumos în adâncul fiinţei noastre), despre confuzia între bucurie şi plăcere şi alte subiecte.
La eveniment au mai fost prezenţi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi părintele Mircea Stoleru, preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Cuvioasa Teodora de la Sihla“ din cartierul Galata, care au adresat un cuvânt de încheiere.
La final, credincioşii au vizionat filmul documentar ce a avut ca subiect aducerea la Iaşi a moaştelor Sfântului Nectarie şi sfinţirea altarului bisericii acum şapte ani.
Evenimentul Zilele „Sfântul Nectarie“ continuă vineri, 8 noiembrie, dimineaţa, cu programul liturgic obişnuit, iar de la ora 16:00 va începe Vecernia hramului. În aceeaşi zi, la ora 19:00, va avea loc un concert al corului Filarmonicii din Iaşi. În ziua hramului, la Sfânta Liturghie arhierească, credincioşii şi prietenii Sfântului Nectarie sunt aşteptaţi să-l cinstească pe cel care, de şapte ani în mijlocul ieşenilor şi cu trupul prin părticelele aflate spre închinare, nu încetează să-şi reverse binecuvântările şi vindecările asupra celor care i se închină cu credinţă.