Cinstirea Maicii Domnului la Dunărea de Jos

Un articol de: Marius Nedelcu - 15 August 2012

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, icoana Născătoarei de Dumnezeu de la Mănăstirea gălăţeană Adam a fost cinstită de mii de credincioşi. Pe 15 august, Mănăstirea Vladimireşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos şi-a sărbătorit hramul.

În ajunul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu. În această zi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost readusă la mănăstire după ce, pe parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului, aceasta s-a aflat în procesiune în peste 100 de parohii din protopopiatele eparhiei. Începând cu ora 16:00, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Privegherii, urmată de săvârşirea Prohodului Maicii Domnului, în altarul de vară al mănăstirii, unde a fost aşezată spre închinare şi sfânta icoană. Au participat peste 7.000 de credincioşi, mai multe grupuri de cântăreţi bisericeşti şi numeroşi copii îmbrăcaţi în costume populare, care au dorit să o cinstească pe "Sfânta de la Adam". La final, conform tradiţiei, toţi cei prezenţi au trecut pe sub Sfântul Epitaf al Maicii Domnului şi pe sub sfânta icoană făcătoare de minuni, cântând imne Maicii Domnului şi având în mâini lumânări aprinse şi flori. Binecuvântare arhierească şi la Mănăstirea Vladimireşti Pe 15 august şi-a serbat hramul şi Mănăstirea Vladimireşti, judeţul Galaţi. Cu acest prilej, în altarul de vară al mănăstirii, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa pelerinilor şi a credincioşilor din parohiile învecinate. La final, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit pelerinilor prezenţi despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi din primele veacuri ale Bisericii. După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au fost invitaţi, după tradiţie, la agapa creştinească pregătită de maici, în trapeza mănăstirii.