Cinstitele moaşte ale Sfântului Simeon au ajuns la Iaşi
Cinstitele moaşte ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat au ajuns aseară la Catedrala mitropolitană din Iaşi, fiind întâmpinate în sunet de clopote şi în cântări duhovniceşti de numeroşi credincioşi de toate vârstele. IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, au primit racla cu cinstitele odoare din braţele stareţului Mănăstirii Neamţ, arhim. Benedict Sauciuc.
După ceremonia de întâmpinare ce a avut loc în faţa Reşedinţei mitropolitane, sfintele moaşte au fost duse în catedrală, unde cei doi ierarhi prezenţi şi soborul slujitor au citit Acatistul Sfântului, credincioşii aflând astfel lucrurile binecuvântate şi minunile din viaţa cinstitului Părinte Simeon din Muntele Minunat. La finalul slujbei, stareţul Mănăstirii Neamţ a rostit un scurt cuvânt, în care a evidenţiat importanţa momentului: „Este o mare bucurie pentru Mănăstirea Neamţ că am putut veni la Catedrala mitropolitană din Iaşi, în aceste cinstite zile de sărbătoare, cu moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat. Anul acesta se împlinesc 550 de ani de când Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a dăruit capul Sfântului Simeon Mănăstirii Neamţ, îmbodobindu-l cu o frumoasă diademă. De aceea cred că nu exista moment mai potrivit ca Sfântul Simeon, puţin cunoscut la noi în vremurile din urmă, să iasă la lumină, în aceste zile de aleasă sărbătoare“.
De asemenea, IPS Mitropolit Teofan a subliniat: „Am luat aminte la cele cuprinse în Acatistul ce s-a rostit despre un lucru mai puţin obişnuit, anume că Sfântul Simeon, în vârstă de doar 6 ani fiind, s-a dedicat pe sine lui Dumnezeu. Observăm de aici voinţa puternică şi mintea receptivă la cele înalte a minunatului copil, precum şi adumbrirea Duhului Sfânt de care acesta a fost ocrotit, încă de la primii paşi în viaţă. Cu siguranţă, rugăciunile mamei lui şi îngenuncherile tatălui său au făcut ca pruncul Simeon să înţeleagă că nu există clipă mai valoroasă în această lume, decât cea dedicată Domnului Hristos. De aceea, privind la Sfântul Simeon din Muntele Minunat, trebuie să luăm aminte la noi înşine, care deşi suntem în putere şi în vârstă, nu am ajuns la starea la care Sfântul a ajuns încă de la 6 ani. Rog pe Bunul Dumnezeu ca moaştele Sfântului Simeon să ajungă la inimile multor mame şi a multor taţi, care să cunoască faptul că principala lor menire e zămislirea şi naşterea de prunci şi creşterea lor în frică de Dumnezeu şi în ruşine faţă de oameni, precum şi la inimile tinerilor, prea adesea furaţi de cântecele de sirenă ale păcatului“.
La final, moaştele Sfântului Simeon au fost aşezate în catedrală spre închinarea credincioşilor, alături de racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În această seară, de la ora 19:00, în cadrul pelerinajului „Calea sfinţilor“, moaştele Sfântului Simeon, alături de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi de icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“, adusă de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, vor fi scoase în procesiune pe străzile din Iaşi.