Circa 7.000 de studenţi români beneficiază de programul Erasmus
Programul Erasmus este unul dintre cele mai de succes proiecte europene, iar în 30 de ani de existenţă a reuşit să întărească relaţiile între statele Uniunii Europene (UE), a declarat zilele trecute Gabriela Drăgan, director general al Institutului European din România. „Aş zice că este un proiect care a dovedit că banii europeni pot fi cheltuiţi cu foarte multă valoare adăugată, deci este un proiect care susţine mobilităţi la nivelul statelor europene şi chiar non-europene”, a afirmat Drăgan, la dezbaterea „Europa tinerilor, tinerii Europei! #RO10@UE şi #ERASMUS30”.
Pentru anul universitar 2016-2017, aproximativ 7.000 de studenţi români urmează să studieze în UE prin acest program şi 800 de studenţi merg să studieze în afara Uniunii. În privinţa studenţilor care vin cu Erasmus în România, aceştia sunt în jur de 3.000, a menţionat Monica Calotă, director la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Ea a subliniat că rata de absorbţie a programului Erasmus este în jur de 98,5%, iar în 30 de ani, nouă milioane de persoane au fost beneficiari.
Vincent Lambotte, coordonatorul Departamentului Comunicare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a susţinut că acest program va oferi unui număr de patru milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câştiga experienţă profesională şi de a participa la programe de voluntariat în alte ţări, iar bugetul va fi de aproape 15 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani.
Dezbaterea „Europa tinerilor, tinerii Europei #RO10@UE şi #ERASMUS30” a fost organizată de Institutul European din România şi Centrul de Informare Europe Direct şi marchează aniversarea a 10 ani de la aderarea României la UE şi 30 de ani de existenţă şi implementare a programului Erasmus.