Ciudăţenii genetice

Una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului trecut a fost în domeniul geneticii. S-a constatat, după amănunţite cercetări, că dezvoltarea oricărui organism este comandată de structuri numite gen, care guvernează sinteza tuturor moleculelor vii.

Totalitatea genelor dintr-o celulă formează genomul. Genomul uman conţine între 20.000-25.000 de gene şi a fost decodat în a doua jumătate a secolului XX. Deoarece omul este considerat a fi cea mai evoluată fiinţă de pe planetă, s-a crezut că posedă cel mai mare număr de gene. Eroare totală! Spre stupefacţia cercetătorilor, s-a constatat că celula umană posedă mai puţine gene decât un bob de orez, deoarece la orez au fost numărate între 30.000-40.000 de gene. Dacă vă întrebaţi cum se explică această constatare jenantă vă ofer răspunsul, un pic provocator, al cercetătorului Richard Cooke: "există o diferenţă fundamentală între mamifere şi plante: plantele nu au picioare" . Dincolo de glumă, explicaţia ar fi că, atunci când plouă sau ninge, omul se poate pune la adăpost pentru a-şi menţine temperatura de 370C, în timp ce plantele sunt obligate să rămână pe loc şi să se adapteze la mediu. Pentru aceasta, ele au nevoie de gene specifice, care se activează, unele la frig, altele la secetă. Deci, pentru a creşte într-un mediu schimbător, ele au nevoie de mai multe gene decât omul. O altă explicaţie ar fi dată de necesitatea de a evolua. Astfel, genele plantelor sunt în dublu exemplar şi, în timp ce una asigură funcţiile ancestrale, cealaltă este liberă să evolueze pentru a dezvolta alte funcţii în condiţiile schimbărilor de mediu. Încercând să se explice de ce genomul uman este mai performant, deşi are un număr mai mic de gene, s-a ajuns la concluzia că fiecare genă umană poate fi la originea mai multor proteine funcţionale, în timp ce la plante o genă poate forma doar o proteină. Din cele expuse mai sus se poate trage concluzia că nu există o relaţie proporţională între complexitatea unui organism şi numărul genelor sale. Între timp, au fost descoperite gene ale căror funcţii sunt implicate în declanşarea unor sindroame sau afecţiuni. Astfel au fost evidenţiate particularităţi genetice în sindroamele dureroase, în hipertensiunea arterială, în unele afecţiuni psihiatrice ş.a. Iată însă că recent a fost pusă în evidenţă gena... prostiei! Farmacologul Jonh Hepler a publicat într-o prestigioasă revistă americană rezultatele echipei sale de cercetare privitoare la gena RGS 14, o genă de control din creier, care, atunci când este dezactivată, stimulează capacitatea de învăţare sau de memorare. Experimentele efectuate pe şoareci au arătat că animalele la care această genă era dezactivată s-au descurcat mult mai uşor într-un labirint, deoarece au memorat mai repede calea de ieşire din acesta. Nostim este faptul că gena a fost botezată "gena Homer Simpson", după un personaj din serialul TV "Familia Simpson". Cu ani în urmă, le spuneam studenţilor mei că farmacologii sunt de vină că lucrurile merg atât rău în unele ţări, deoarece aceştia nu au fost în stare să descopere un leac împotriva prostiei. Odată cu descoperirea acestei gene se pare că această afirmaţie a mea începe să fie contrazisă, pentru că este posibil ca într-un viitor nu prea îndepărtat să putem achiziţiona din farmacii medicamentul care ne va face mai deştepţi. Până atunci, vorba lui nenea Iancu: "Puţintică răbdare, stimabililor"!