Clerici şi teologi prahoveni în temniţa comunistă (II)

Gheorghe Diţă s-a născut la 15 noiembrie 1919, în Deagurile, jud. Argeş. A urmat Seminarul Central (1930-1939) şi Facultatea de Teologie (1939-1944), obţinând licenţa în 1945. În 1943-1944 urmează Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu“ din Bucureşti. În 1937 este recrutat de preotul profesor Duminică Ionescu în mănunchiul de prieteni „Decebal“ din Seminarul Central, după un timp ajungând şef FDC pe şcoală. Ca pedagog la seminar şi student la Teologie activează în Legiune, de pildă ca membru al „Serviciului de ordine studenţească“. Nu este reţinut de autorităţile anto­nesciene, iar pentru a nu se mai implica în politica legionară, încă din timpul facultăţii, ajunge diacon pe seama Mănăs­tirii Bistriţa-Vâlcea (noiembrie 1942-ianuarie 1946), apoi preot la Bodeşti-Vâlcea (iunie 1946-decembrie 1947). După 15 decembrie 1947 slujeşte la parohia prahoveană Drăgăneşti. Teologul Ilie Ţintă s-a născut la 23 decembrie 1921, în Amara, jud. Ialomiţa. După Seminarul Central a urmat Facultatea de Teologie (1943-1946). Intră în organizaţia FDC din seminar, ajungând şef. La 21 februarie 1941 este condamnat la 10 ani muncă silnică, pentru „întrunire ilegală legionară şi instigare“, iar la 21 martie 1943 e trimis pe frontul din Est pentru reabi­litare. Este rănit la Podu Iloaie, în timp ce săpa la tranşeele unei unităţi germane, iar la 20 august 1944 e trimis în Germania cu un tren sanitar. La 20 septembrie 1944 este găsit de reprezentanţii legionari de la Viena şi trimis să urmeze cursurile unei şcoli de diversiune şi spionaj din Friedenthal, din 25 octombrie la Korneuburg, apoi în 1 noiembrie - 23 decembrie acelaşi an la o şcoală de radio-telegrafie la Jaidhof. La 25 martie 1945 este paraşutat pe muntele Rotunda din zona Năsăudului. După o epopee prin munţi şi procurarea actelor de identitate îşi reia studiile de teologie. După obţinerea licenţei (1946), se înscrie la doctorat, totodată lucrând ca secretar diurnist la Facultatea de Teologie din Bucureşti. La 21 ianuarie 1948 este arestat de Siguranţă pentru executarea pedepsei din perioada antonesciană. Trece prin: Jilava (august 1948), Aiud (octombrie 1951 şi septembrie 1953), colonia Nistru (ianuarie 1952), Baia Sprie (iunie 1953). Este eliberat la 31 decembrie 1955 din Aiud. A ajuns cântăreţ la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Ploieşti. Constantin Georgescu s-a născut la 23 noiembrie 1915, în Andreşeşti, jud. Ialomiţa. După Seminarul Central (1936) urmează facultăţile de Teologie şi Filosofie din Bucureşti. A fost coleg cu Petre Sultana, Constantin Constantinescu şi Gheorghe Diţă. În 1937 era şeful mă­nun­chiului de prieteni „Dacia“ din seminar. Deoarece era cunoscut ca legionar, în 1939 primeşte o condamnare de 6 luni dată de Tribunalul Militar Braşov. Pentru a evita arestarea, după rebeliune pleacă în Germania. În iunie 1945 se întoarce în ţară, apoi e internat pentru câteva luni în lagărul de la Slobozia. La 15 mai 1948 este arestat şi ţinut până în iulie acelaşi an în penitenciarul Ploieşti, apoi va cunoaşte Târgşor (iulie 1948), Aiud (noiembrie 1948), Ocnele Mari (decembrie 1948), Capu Midia (decembrie  1950), Năvo­dari (martie 1953) şi Peninsula (septembrie 1953). La Aiud îl în­tâl­neşte pe Constantin Dumi­tru, iar la Peninsula pe Ion Stoianovici, un alt aspirant la viaţa monahală, şi Puiu Atanasiu, fost prizonier de război şi prefect legionar de Putna. În mai 1954, alături de alţi deţi­nuţi, organizează un protest me­nit să denunţe condiţiile mizere de detenţie de la Peninsula. Gestul a fost considerat de Securitate ca o „acţiune legionară“. Este eliberat la 26 iunie 1954. La puţin timp merge la Institutul Teologic din Bucureşti pentru obţinerea unui certificat de studii în vederea angajării. Îl găseşte pe mai vechiul său coleg de seminar Valeriu Anania. Poartă discuţii cu Anania, mai ales pe tema rezistenţei în Bise­rică şi în detenţie, totodată soli­citându-i sprijin pentru ob­ţine­rea unui loc de muncă. (Va urma)