Colind bătrânesc

Un articol de: Nicolae Pintilie - 22 Decembrie 2014

Deşi nu a avut mari noţiuni de teologie, ţăranul român a înţeles că Naşterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoşul Adam.

Unde s-au născut colindele? Este o întrebare aflată pe buzele istoricilor, teologilor, antropologilor, lingviştilor şi ale altor oameni de ştiinţă, o întrebare care are un singur răspuns - la gura sobei, în aşteptarea slăvitei sărbători a Naşterii Domnului. Colindele păstrează în textul lor cele mai vechi realizări poetice româneşti. Sub forma versului simplu au fost cântate cele mai importante dogme ale Bisericii. Puţine popoare ale lumii au înţeles atât de bine marea minune a întrupării Domnului Iisus Hristos, moment ce a adus împăcarea dintre Dumnezeu şi om. Un colind din zona Bucovinei subliniază tocmai acest lucru - greşeala lui Adam s-a vindecat, a fost iertată prin naşterea dumnezeiescului Prunc:

Să te veseleşti om bun

Naşterea de bucurie

La mulţi ani cu veselie.

 

Seara sfântă de Crăciun

Când S-a născut Domnul bun

Să alunge-a lumii jale

Pentru-a lui Adam greşale.

 

Că Adam când a greşit

Domnul de rai l-a lipsit:

„Du-te, Adame, de la Mine,

Cum te-ai lipsit de-al tău bine“.

 

Dar Adam a prins a plânge

Şi din gură a prins a zice:

„Raiule, grădină dulce,

Nu mă-ndur a mă mai duce.

 

De verdeaţa pomilor

De mireasma florilor

De cursul izvoarelor

De dulceaţa sfinţilor“.

 

Asta-i seara de Crăciun

Să te veseleşti om bun

Naşterea de bucurie

La mulţi ani cu veselie.

Seara de Crăciun devine moment de bucurie pentru întreg universul. Deşi nu a avut mari noţiuni de teologie, ţăranul român a înţeles că Naşterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoşul Adam. Colindul scoate în evidenţă drama primului om căzut în păcat. Interesant este faptul că Adam nu îndrăzneşte să mai vorbească cu Dumnezeu, ci cu grădina raiului, ce i-a fost casă. Cu lacrimi în ochi, se desparte „de verdeaţa pomilor, de mireasma florilor, de cursul izvoarelor, de dulceaţa sfinţilor“. Dar nu pentru  mult timp, pentru că în noaptea de Crăciun S-a născut „bucuria lumii, care a şters lacrima de pe faţa tuturor“.