Comemorarea eroului aviator Ştefan Hencz la Timişoara

Data: 06 Iulie 2014

La 4 iulie s-au împlinit 40 de ani de când locotenentul aviator Ştefan Hencz şi-a pierdut viaţa în catastrofa aeriană care a avut loc cu un avion MIG 21 C în apropierea cartierului Freidorf din Timişoara, din cauza unei defecţiuni tehnice apărute la decolare. La data respectivă, locuitorii din cartierul Freidorf l-au considerat pe tânărul pilot un erou, întrucât prin acţiunea sa de a amâna catapultarea a reuşit să scoată avionul din zona locuită şi să evite o mare catastrofă. Cu acest prilej, la patru decenii de la tragicul eveniment, a avut loc o manifestare comemorativă organizată de Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, filiala Timişoara, cu sprijinul Statului-Major General, Statului-Major al Forţelor Aeriene, a Brigăzii 18 Infanterie „Banat“, a Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, Escadrilei 712 Elicoptere Timişoara şi Parohiei Timişoara-Freidorf. Manifestarea a cuprins dezvelirea unei plăci comemorative pe troiţa din curtea bisericii parohiale şi oficierea unei slujbe de pomenire, urmate de ceremonialul de depunere de coroane din partea mai multor instituţii civile şi militare, a organizaţiilor neguvernamentale şi a cadrelor militare în rezervă. Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi, în frunte cu preotul militar Radu Bogdan şi pr. Marcel Vlaicu, fost pilot militar, care a vorbit celor prezenţi despre importanţa cinstirii cum se cuvine a eroilor şi martirilor neamului. „Un ardelean a venit aici ca să fie cinstit de tot Banatul pentru dăruirea sa. Ne cinstim eroii aşa cum ne cinstim şi sfinţii, pentru că prin martiriul sfinţilor ne rugăm astăzi în sfânta credinţă strămoşească ortodoxă, iar prin jertfa eroilor trăim liber şi demn în ţara strămoşească. În lume trăim vremelnic prin ceea ce luăm din lume sau prin ceea ce suntem. În lume trăim veşnic prin ceea ce dăruim ei, iar cei care au dăruit totul, chiar pe ei înşişi, merită această onoare de a fi pomeniţi din generaţie în generaţie, aşa nu vor muri niciodată, nici eroii, nici sfinţii pentru că vor fi veşnic vii în mintea şi în sufletele noastre“, a menţionat pr. Marcel Vlaicu. În timpul desfăşurării evenimentului, în semn de aleasă preţuire pentru jertfa pilotului Ştefan Hencz, un avion şi un elicopter militar, pilotat de militari ai forţelor aeriene din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, au survolat cartierul timişorean, aducând un pios omagiu din aer. Iniţiativa organizării evenimentului comemorativ i-a aparţinut lui Valentin Cala, comandor în rezervă. Întreg ceremonialul militar a fost asigurat de o gardă de onoare formată din militari ai Batalionului 32 Infanterie „Mircea“ din Timişoara, cunoscuţi şi sub numele de „Scorpionii galbeni“. (Valentin Birău)