Comisia Europeană vrea mai puţină încălţăminte chineză pe piaţă
Comisia Europeană urmează să extindă taxele antidumping asupra importurilor de încălţăminte provenind din China şi Vietnam, în pofida faptului că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au solicitat ridicarea acestor taxe. Comisarul european pentru comerţ, Peter Mandelson, a lăsat să se înţeleagă că taxele antidumping impuse în urmă cu doi ani importurilor de încălţăminte de provenienţă chineză sau vietnameză vor fi menţinute, cel puţin pe termen scurt. Ridicarea acestor taxe ar putea fi luată în discuţie cel mai devreme în primăvara anului viitor, deşi 15 dintre cele 27 de ţări membre ale forului comunitar s-au pronunţat pentru ridicarea taxelor antidumping aplicate produselor chineze şi vietnameze. Mandelson a explicat că legislaţia UE îi lasă puţine opţiuni în acest caz, pentru că eliminarea taxelor antidumping pentru încălţămintea importată din China şi Vietnam ar expune producătorii europeni din domeniu unor riscuri economice majore. „Regula mea este că aplic regulile. Normele europene înseamnă că nu există nici o alternativă în cazul în care există o cerere justificată şi susţinută de probe din partea industriei europene de profil. Dacă aş încerca să inventez flexibilitatea pentru a ocoli aceste norme, aş da greş“, a spus oficialul Comisiei Europene. Asociaţiile producătorilor de încălţăminte din Italia şi alte state membre ale UE, care s-au pronunţat pentru prelungirea aplicării taxelor antidumping asupra importurilor provenind din China şi Vietnam, au ameninţat cu acţionarea în judecată a lui Peter Mandelson, dacă acesta va decide ridicarea acestor taxe. Nivelul taxelor asupra importurilor europene de încălţăminte chinezească se ridică la 16,5% şi asupra celor de provenienţă vietnameză, la 10%. Taxele au fost impuse după discuţii aprinse între statele membre ale Uniunii, ţările din flancul sudic susţinând că aceste taxe trebuie să se aplice pe o perioadă iniţială de 5 ani, după care poate fi analizată posibilitatea reducerii perioadei. Executivul UE a menţionat, în urmă cu câteva zile, că numărul cazurilor de taxe antidumping în vigoare în UE este relativ mic în 2008, în comparaţie cu anii precedenţi.