Comunicarea eficientă, secretul relaţiei părinte-copil
Pentru prima dată în Iaşi, sâmbătă, 2 aprilie, a avut loc conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte!", eveniment organizat de Fundaţia "Varlaam Mitropolitul" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia Părinţilor Isteţi. Părinţii, prezenţi în număr mare la manifestare, s-au declarat, la finalul comunicărilor, încântaţi de experienţa avută, aşteptând, totodată, o abordare mult mai vastă în cadrul conferinţelor viitoare.
Sâmbătă, Sala Mare a Teatrului "Luceafărul" din Iaşi a găzduit conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte!", organizată de Fundaţia "Varlaam Mitropolitul" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia Părinţilor Isteţi. Deşi un eveniment în premieră la Iaşi, manifestarea a suscitat un viu interes în rândul părinţilor şi al viitorilor părinţi, care, în număr mare, au participat timp de opt ore, interactiv, la maratonul comunicărilor prezentate de specialiştii invitaţi. Psihologul Cristina Neguţ, specialist în metoda de comunicare relaţională ESPERE, inventată de socio-psihologul francez Jacques Salome, a vorbit despre nevoia de comunicare în sânul familiei, despre multitudinea de tipuri de relaţie care trebuie dezvoltate şi despre responsabilitatea care-i revine individului în ceea ce priveşte comunicarea gândurilor, sentimentelor, a ceea ce facem şi a ceea ce spunem. "Trebuie să vedem în copii ce au mai bun şi să-i creştem cât mai corect. Trebuie să învăţăm să comunicăm în toate tipurile de relaţie: tată-fiu, tată-fiică, mamă-fiu, mamă-fiică, mamă-tată etc. Un aspect foarte important este să fim conştienţi de faptul că nu comunicăm doar prin cuvinte, ci şi prin mimică, gesturi, culoare etc. Trebuie să fim responsabili pentru gândurile noastre, pentru ceea ce simţim, pentru ceea ce spunem şi pentru ceea ce facem", a subliniat doamna Cristina Neguţ, experimentat trainer. Prezentarea realizată de psihologul Cristina Neguţ a fost presărată cu foarte multe exemple concrete de carenţe în comunicare, la care părinţii prezenţi în sală au dorit neapărat un răspuns. Monica Reu, specialist în comunicare nonviolentă, metodă de relaţionare concepută şi dezvoltată de doctorul în psihologie Marshall B. Rosenberg, a prezentat paşii comunicării nonviolente, subliniind că, pentru evitarea unui răspuns negativ din partea copiilor, părinţii trebuie să le ceară "lucruri simple, concrete", iar în faţa unui refuz, mama sau tatăl "trebuie mai întâi să se corecteze, iar abia apoi să corecteze". "Este foarte important să observăm ceea ce se întâmplă, să spunem ceea ce simţim, să ne comunicăm nevoile neîmplinite. Ar trebui mai des să ne apreciem mai mult, pe noi şi pe cei din jurul nostru, şi să ne exprimăm recunoştinţa chiar şi pentru cele mai neînsemnate lucruri care ni s-au întâmplat peste zi", a subliniat doamna psiholog Monica Reu. Părinţii prezenţi sâmbătă la conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte!" au putut afla, în cadrul comunicării prezentate de diac. Sorin Mihalache, informaţii esenţiale despre emoţiile şi formarea "minţii" copiilor, despre întrepătrunderea celor trei tipuri de inteligenţă - cognitivă, emoţională şi socială şi spirituală (IQ, SQ, EQ). Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, specialist în alimentaţia sănătoasă, a transmis un interviu filmat, iar dr. Raluca Ghionaru a răspuns întrebărilor privitoare la greşelile majore care se fac în alimentaţia copiilor. Nu a fost uitată nici nevoia de ocrotire a copiilor împotriva a ceea ce poate fi nociv în lumea tehnologiei: "Internetul, bun sau rău?", susţinută de Ruxandra Pârjoleanu, reprezentantul firmei "Microsoft", partener al evenimentului de sâmbătă. În final, părinţii s-au declarat mulţumiţi de oportunitatea unei astfel de întâlniri cu specialişti din diverse domenii: "Am simţit doar emoţii pozitive, a fost ca un fel de şedinţă de dezvoltare personală. Am conştientizat încă o dată nevoile şi punctele unde trebuie să acţionez", a spus Amalia, o tânără mamă a doi copii, în timp ce Anca, o mamă de băiat, s-a declarat încântată de soluţiile concrete prezentate în prima parte a comunicării metodei de relaţionare ESPERE. Părinţii care doresc mai multe exemple concrete în rezolvarea anumitor situaţii conflictuale pot accesa pe site-urile www.aicopil.ro şi www.itsybitsy.ro videomeditaţiile. (Oana N.)