Concertul naţional anual de muzică psaltică, ediţia a XVII-a
Centrul de Studii Bizantine Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a organizat vineri, 7 mai, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, concertul naţional anual de muzică psaltică, ediţia a XVII-a. Manifestarea a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au participat Corul "Altarul" al Catedralei mitropolitane din Iaşi, Corul "Ichos" al elevilor de la Liceul de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, Corul "Theologus" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi, Corul "Mira" al Bisericii "Sf. Nicolae" - Domnesc din Iaşi, Corul bărbătesc "Mitropolitul Iosif Naniescu" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă ieşene, Corul "Anghelos" al Mănăstirii "Sf. Trei Ierarhi" din Iaşi şi Corul "Floraria" al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi. "Scopul organizării concertului a fost acela de a ne aduna să cântăm împreună pentru că sunt mulţi tineri care alcătuiesc aceste grupuri şi care vor să-şi spună cuvântul înaintea lui Dumnezeu. Ei se adresează lui Dumnezeu în primul rând în biserică. Tinerii au căutat să cânte din ce în ce mai bine fără să pornim de la ideea de concurs. Au avut câteva modele în Iaşi, pr. prof. Florin Bucescu, care i-a învăţat litera cântării la seminar, şi arhim. Clement Haralamb, care, prin felul cuvioşiei sale de a cânta, a zugrăvit din plin sufletul acestor tineri prin smerenie, curăţie, încredere în Dumnezeu, dăruire totală, uitare de sine. Când părintele Clement slujea, reuşea de fapt să ne apropie pe toţi de această stare de uitare de sine. La sfârşitul slujbelor eram fericiţi, împliniţi, eram ai lui Dumnezeu. Astfel căutam să prelungim starea aceasta cât ne sileau puterile. Tinerii care au cântat ne-au produs o mare bucurie şi o înflorire sufletească după o zi epuizantă", a spus dr. Gabriela Ocneanu, director ştiinţific al Centrului de Studii Bizantine Iaşi şi profesor la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, care ne-a mai relatat faptul că, de-a lungul timpului, concertele de muzică psaltică s-au bucurat de binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. "Suntem bucuroşi pentru că şi Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan ne-a primit şi ne-a găzduit în această frumoasă sală şi în familia ortodoxă din Moldova. În acelaşi timp, părintele arhimandrit Clement a ţinut legătura cu noi şi asta ne-a creat un stimulent", a mai adăugat dr. Gabriela Ocneanu. Dirijorii corurilor participante au primit din partea organizatorilor diplome de participare şi câte o icoană cu Maica Domnului - Prodromiţa de la Sfântul Munte Athos. (C. CIOFU)