Concursul corurilor mixte ale catedralelor chiriarhale din MMB
La Catedrala mitropolitană din Iaşi s-a desfăşurat aseară concursul "Lăudaţi pe Domnul!", ediţia a III-a. La manifestare au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe.
Au participat corurile mixte ale catedralelor chiriarhale din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB): Corala "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava" a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Corul "Stephanos" al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi Corul "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Evenimentul a fost moderat de pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al postului Radio TRINITAS, redacţia din Iaşi. Din juriul condus de conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiţă de la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti au mai făcut parte conf. univ. dr. Heliana Munteanu de la Facultatea de Ştiinţe şi Arte din cadrul Universităţii "Valahia" - din Târgovişte şi prof. dr. Eugen Dan Drăgoi. Grupul coral "Teologus" al Facultăţii de Teologie "Dumitru Stăniloae" din Iaşi a susţinut un mini-concert coral religios în timpul deliberării juriului. Corala Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, câştigătoarea Conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiţă a asemănat întâlnirea de aseară cu participarea la o slujbă, apreciind corurile care au concertat. Corala "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava" a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost desemnată câştigătoare. Celelalte coruri au primit diplome de participare. La concert au participat, împreună cu PF Patriarh Daniel, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Vasilios, Mitropolitul Elasonei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi PS Corneliu, Episcopul Huşilor. "Există un singur element care leagă spaţiul de timp în biserică" Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de binecuvântare la final în care a vorbit despre corurile catedralelor chiriarhale şi despre cântarea în biserică. "Corurile catedralelor chiriarhale sunt coruri pe care le auzim în fiecare duminică şi sărbătoare. Sunt formate din oameni pasionaţi, dornici să contribuie la înfrumuseţarea slujbelor sfintelor noastre biserici. Darul de a cânta trebuie mereu cultivat, perfecţionat. Corurile de la catedralele chiriarhale sunt stabile, uneori mai restrânse, alteori mai mari, ele susţinând o Liturghie, în general, solemnă. Muzica nu este o simplă artă, ci este o lucrare misionară. Textele memorate prin intermediul melodiei rămân mai profund întipărite în memoria noastră intelectuală şi afectivă. În conştiinţa eclesială liturgică ortodoxă cântarea protopsalţilor şi a coralelor nu este una în singurătate. Cântarea bisericească în stare de rugăciune este o cântare împreună cu îngerii, cu heruvimii. Prin cântare se subliniază legătura dintre pământ şi cer, între timpul de aici şi eternitate. Există un singur element care leagă spaţiul de timp în biserică, şi anume muzica. Dacă nu se cântă nimic rămânem doar cu arhitectura. Prin cântare, spaţiul şi timpul se unesc şi devin liturgice. Cântarea sfinţeşte spaţiul şi timpul pentru că ele sunt făcute să ne pregătească pentru împărăţia lui Dumnezeu, mai presus de spaţiu şi timp", a explicat Patriarhul României. Interpretare autentică a muzicii corale româneşti Înalt Preasfinţitul Teofan a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel pentru că a fost prezent la concursul de aseară, pentru că a rostit cuvântul de învăţătură şi pentru că a decis acum trei ani, la nivelul Patriarhiei Române, să se desfăşoare concursuri precum cel de aseară. "În bisericile noastre avem nevoie de voci puternice, de voci adânci, ca să întărească întru credinţă pe credincioşii prezenţi la sfintele slujbe", a spus IPS Teofan, care a felicitat cele trei coruri participante la concurs, mulţumind în acelaşi timp membrilor juriului pentru obiectivitate. Prima ediţie a concursului "Lăudaţi pe Domnul!", care a avut loc în anul 2008, a fost dedicată muzicii corale, la aceasta participând corurile instituţiilor de învăţământ teologic. Cea de-a doua ediţie, din anul 2009, şi-a propus să susţină interpretarea autentică a muzicii bizantine de către corurile instituţiilor de învăţământ teologic preuniversitar. Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a hotărât ca ediţia a treia a concursului "Lăudaţi pe Domnul!", din anul 2010, să fie dedicată corurilor mixte ale catedralelor chiriarhale din cuprinsul Patriarhiei Române, promovând interpretarea autentică a muzicii corale româneşti.