Concursul „Lăudați pe Domnul” în Mitropolia Munteniei și Dobrogei

Data: 13 Octombrie 2023

La Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din București a avut loc joi seară, 12 octombrie, etapa pe Mitropolia Munteniei și Dobrogei a celei de-a 15-a ediții a Festiva­lului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”, secțiunea Interpretare. Proba de concurs s-a adresat grupurilor psaltice ale instituțiilor de învățământ teologic preuniversitar din cele zece eparhii din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Anul acesta au participat cinci grupuri psaltice, iar câștigătorul competiției a fost Grupul psaltic al Seminarului Teologic Ortodox din București. 

În deschidere, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a subliniat că Anul comemorativ 2023 a contribuit la o redescoperire a muzicii psaltice și a imnografilor bisericești. „Anul acesta ne-a prilejuit nouă, slujitorii Bisericii și cre­dincioșilor, privilegiul de a afla mai multe despre muzica bisericească a cărei taină o pătrundem fiecare după putință și evlavie la fiecare Sfântă Liturghie și slujbă. Pe lângă frumusețea cântărilor, care este prezentă în tot mai multe locuri, în ultima perioadă s-a observat o evidentă preocupare față de muzică și cântarea bisericească. Am aflat câte ceva și despre imnografi, despre protopsalți și cei care au scris și au iubit muzica bisericească. În perspectiva acestei aduceri aminte din anul care aproape se încheie, participăm acum la cea de-a 15-a ediție a unui concurs, care a devenit pentru noi un moment așteptat în preajma sărbătoririi sfântului ocrotitor al Cetății Bucureștilor”, a reliefat Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. 

Fiecare dintre cele cinci grupuri psaltice a avut de interpretat un Axion în plagalul glasului 1 de Macarie Ieromonahul și o piesă la alegere din repertoriul imnografilor români Macarie Ieromonahul, Anton Pan sau Dimitrie Suceveanu. 

În timpul deliberării câștigătorilor, Corul „Cantus Domini” a susținut un miniconcert.

Reprezentațiile celor cinci grupuri psaltice au fost evaluate de un juriu format din trei membri din afara Mitropoliei Munteniei și Dobrogei: pr. conf. dr. Mihai Brie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Oradea, președintele juriului; Carmen Dura, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, și pr. Dumitru Codruț Scurtu, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. 

Corurile participante au fost: Corul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București; Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște; Corul bizantin al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău; Corul psaltic al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați; Corul psaltic „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. 

Toți membrii corurilor au primit la final daruri. 

Vineri, 27 octombrie, grupurile psaltice calificate în etapa națională vor oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie la șase biserici din București, iar seara, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, vor susține un concert de muzică psaltică.