Conferință a profesorilor de religie din județul Arad

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 23 Martie 2022

Profesorii de la disciplina Religie ortodoxă din judeţul Arad s-au întâlnit marţi, 22 martie 2022, în cadrul conferinţei semestriale cu tema „File din trecutul cultural al Aradului: Institutul și Academia Teologică”. Întrunirea a fost găzduită de Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad şi a fost prezidată de Înaltprea­sfinţitul Părinte Timotei, Arhi­episcopul Aradului.

În prezidiu s-au aflat, alături de Arhiepiscopul Aradului, şi Prea­sfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad; părintele prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facul­tății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V.

Felea” din Arad, şi prof. Daniela Buzatu, inspector de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, se arată pe site-ul arhi­episcopiaaradului.ro.

În deschidere, părintele decan Cristinel Ioja a mulțumit ierarhilor, profesorilor și copiilor pentru pre­zență, evocând bucuria de a celebra bicentenarul împreună, realizându-se prin aceasta conștien­tizarea locului și rolului avut de școala teologică arădeană, atât în trecut, cât și astăzi. De asemenea, rectorul universităţii arădene i-a felicitat pe toți pentru prezență și implicarea în derularea acestui eveniment.
În cadrul lucrărilor conferinţei au fost prezentate patru comunicări științifice.

În partea a doua a programului, elevi de la mai multe şcoli din oraş au susţinut un spectacol muzical, care a inclus şi mai multe momente lirice, în care au fost prezentate mai multe poezii.

Totodată, în cadrul evenimentului a fost inaugurată și ex­po­ziția de portrete în creion, intitulată „Profesorii Institutului și ai Academiei Teologice”, cuprinzând creaţii ale elevilor Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” şi Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad.

În încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei i-a felicitat pe profesori și pe copii pentru solemnitatea conferită acestui eveniment, prin momentele de cânt și poezie, evidențiind importanța conlucrării dintre cele două forme ale învățământului teologic, preuniversitar și universitar, pentru promovarea valorilor Ortodoxiei românești.

La final, ca semn de mul­țu­mire și apreciere, profesorii care au conferențiat, precum și copiii din corurile amintite şi îndrumătorii lor au primit din partea părintelui decan diplome de participare.