Conferinţă de medicină şi spiritualitate la Sâmbăta de Sus
La Sibiu a debutat ieri, 21 septembrie, Conferinţa Naţională de Medicina Muncii cu participare internaţională. Programul vast al manifestării ştiinţifice, care se desfăşoară până sâmbătă, 24 septembrie, cuprinde şi o zi dedicată legăturii dintre medicină şi spiritualitate, iar preoţi şi medici se vor întâlni mâine pentru a dezbate acest subiect.
Academia Teologică de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus este locaţia special aleasă pentru întâlnirea preoţilor cu medicii, participanţi la Conferinţa de Medicina Muncii de la Sibiu. Programul zilei de mâine cuprinde o serie de comunicări ştiinţifice dedicate legăturii dintre medicină şi spiritualitate. "Ineditul acestei conferinţe îl constituie abordarea dimensiunii spirituale a sănătăţii, prin implicarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna", alături de Facultatea de Medicină "Victor Papilian", în dedicarea integrală a unei zile din conferinţă temei "Medicina muncii şi corelaţia cu alte discipline", într-o locaţie specială cum este Academia Sâmbăta, acolo unde ştiinţa întâlneşte spiritualitatea, arta şi istoria", ne-a spus unul dintre organizatori, lect. univ. dr. Mihaela Stoia. Lucrările Conferinţei Naţionale de Medicina Muncii vor fi deschise de cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. În continuare, părintele conf. univ. dr. Irimie Marga va prezenta referatul "Biserica şi medicina la români", după care vor urma prezentările părinţilor Constantin Necula (titlu rezervat) şi Cristian Berca ("Aspecte ale medicinei muncii oglindite în paginile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi"). Prima sesiune de comunicări se va încheia cu referatul dr. Vlăduţ Emanoil, intitulat "Cronobiologia în medicina muncii". Moderatori vor fi prof. dr. Dorin Iosif Bardac şi conf. dr. Adriana Todea. Sănătatea la locul de muncă A doua sesiune de comunicări ştiinţifice se va desfăşura sub titlul "Bolile cardiovasculare ca problemă de sănătate publică" şi va fi moderată de prof. dr. Grigore Friptuleac şi lector dr. Mihaela Stoia. Astfel, cercetătorul prof. dr. Hilda Herman va prezenta lucrarea "Munca cu expunere la zgomot şi hipertensiunea arterială", iar cercetătorul prof. dr. Didi Surcel va prezenta lucrările: "Riscuri noi şi emergenţe, provocarea majoră în relansarea politicii de sănătate şi securitate în muncă" şi "Medicina muncii în tandem cu sistemul imun, interfaţa între self şi nonself. Particularităţile răspunsului imun în triada om - mediu de muncă - sănătate". Comunicările vor continua cu prezentarea dr. Doina Giurgiu, intitulată "Conduita nutriţională în mediul profesional medical - factor de influenţă al dezvoltării bolilor cardiovasculare", a doctorului Felicia Popescu, "Semnalarea cancerului profesional indus de expunerea la radiaţii ionizante - o problemă actuală în practica de medicina muncii" şi a lectorului dr. Stelian Morariu, "Sideroza - boală cu evoluţie lent progresivă?". Manifestările academice se vor încheia cu masa rotundă "Noutăţi legislative în medicina muncii", după care participanţii vor vizita complexul mănăstiresc şi împrejurimile.