Conferință la Paris despre rolul Bisericilor Europene în menținerea păcii în lume
Conferința Bisericilor Europene (CEC) a organizat la Institutul de Teologie Protestantă din Paris, în perioada 10-12 septembrie 2019, o conferință de pace cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înființarea organismului. Locul, capitala Franței, a fost ales în mod simbolic, pentru că în Paris s-au semnat acum 100 de ani tratatele de pace de la încheierea Primului Război Mondial.
Sesiunea inaugurală a avut loc marți, 10 septembrie, la Palatul Versailles. Alocuțiunile de bun venit adresate celor peste 60 de participanți din toată Europa au aparținut rev. Christian Krieger, președintele Conferinței Bisericilor Europene, și IPS Părinte Emmanuel, Mitropolitul Franței (Patriarhia Ecumenică), în calitate de președinte al Consiliului CEC. Ierarhul a punctat rolul dragostei și al milosteniei în cadrul diplomației și al politicii, subliniind că acestea din urmă trebuie să fie puse în serviciul umanității și să nu conducă spre dezastre, rasism, izolaționism sau noi războaie. În cadrul aceleiași sesiuni au vorbit și Sylvain Waserman, vicepreședinte al Adunării Naționale (Franța), precum și Claudia Roth, vicepreședinte al Parlamentului Germaniei.
Lucrările de miercuri, 11 septembrie, au debutat cu o rugăciune ortodoxă, fiind urmate de sesiuni de lucru pe teme diferite. Astfel, a fost punctat rolul religiilor avraamice în dialogul pentru pace de către rabinul David Rosen (Comitetul Evreilor din America), părintele Themistocles Hadjioannou, în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, și Mohammad Al-Sammak, secretar general, membru al Comitetului de dialog creștin-musulman.
Joi, 12 septembrie, IPS Părinte Mitropolit Emmanuel a ținut o prelegere în cadrul seminarului despre rolul Bisericilor Europene în construcția păcii și în domeniul relațiilor internaționale, în care a punctat vocația Bisericii Ortodoxe și a celorlalte Biserici din Europa în acest demers. Totodată, în cadrul ultimului seminar, participanții, organizați în grupuri de lucru, au propus noi idei despre cum Bisericile Europene se pot implica și mai mult în viața publică la 100 de ani distanță de încheierea primei conflagrații mondiale, aducându-și astfel contribuţia la construcția și menținerea păcii din secolul 21.