Conferință națională despre patrimoniul bisericesc
Palatul Patriarhiei din București găzduiește, în perioada 28-31 mai, cea de-a 6-a ediție a Conferinței naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, cu tema: „Patrimoniul național bisericesc: Mărturie vie a unității de credință și de neam”. Ieri, 29 mai, în sesiunea de deschidere din Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat cuvântul intitulat „Arta bisericească, un tezaur cultural național care trebuie conservat, îmbogățit și evidențiat”.
Evenimentul este organizat de Sectorul cultură și patrimoniu religios al Administrației Patriarhale, prin componenta Patrimoniu religios și Comisia de pictură bisericească, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, și prezintă spre dezbatere teme de conservare-restaurare, arhitectură bisericească, istoria artei eclesiale românești și pictură bisericească. La sesiunea de deschidere a conferinței naționale au participat ierarhi, preoți, membri ai Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române, arhitecți, pictori, restauratori și istorici de artă.
După cuvântul Patriarhului României, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a vorbit despre patrimoniul spiritual și cultural al Bisericii Ortodoxe Române ca temelie a păstrării dreptei credințe și a unității naționale. „Bunurile culturale, atât cele mobile, cât și cele imobile, constituie o realitate în viața Bisericii și a poporului român. Desfășurarea unor activități de protejare, conservare și punere în valoare a acestei categorii de bunuri constituie o coordonată importantă a misiunii pe care Biserica o desfășoară în societatea contemporană”, a spus Preasfinția Sa.
În continuare, Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, a adresat felicitări Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru suita de evenimente organizate de Patriarhia Română în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri, „care permit clerului, teologilor și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române să-și însușească și să aprofundeze teme importante de credință, de istorie și de cultură creștină românească din perspectiva unității”, a subliniat domnia sa. Secretarul de stat pentru culte a apreciat faptul că patrimoniul cultural românesc este, în mare măsură, un patrimoniu cultural religios, iar Biserica Ortodoxă Română s-a afirmat între cei mai activi promotori ai păstrării și repunerii în valoare a acestuia în cooperare cu statul. De asemenea, Victor Opaschi a vorbit despre Catedrala Mântuirii Neamului ca simbol al unității românilor: „Statul român înțelege să susțină, măcar în parte, construcția de locașuri noi. Catedrala Națională, spre exemplu, cel mai mare monument național care va fi finalizat în acest an, va fi o sinteză a tradiției bisericești românești și un simbol al unității românilor de pretutindeni”.
Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului, a oferit o privire de ansamblu asupra sistemului public de protecție a patrimoniului cultural și bisericesc. După sesiunea de deschidere au avut loc vernisarea și vizitarea Expoziției breslei pictorilor bisericești, organizată în holul Aulei Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. În partea a doua a zilei au avut loc trei sesiuni de comunicări științifice.
Prezentarea lucrărilor științifice continuă astăzi cu patru sesiuni de comunicări dedicate istoriei artei ecleziale românești și picturii bisericești.