Conferinţe preoţeşti la Turnu Severin
Episcopia Severinului şi Strehaiei a găzduit la începutul acestei săptămâni două evenimente liturgice importante pentru viaţa duhovnicească a clericilor şi credincioşilor mehedinţeni. Astfel, luni, 11 mai, Preasfinţitul Părinte Nicodim s-a întâlnit cu preoţii din parohiile mehedinţene, în cadrul primei conferinţe pastoral-misionare de primăvară. Marţi, 12 mai, credincioşii severineni au participat în număr mare la hramul Bisericii „Sfântul Mucenic Ioan Valahul“ din cartierul Duşanul Schelei.
Luni, 11 mai 2015, în Episcopia Severinului şi Strehaiei s-a desfăşurat conferinţa de primăvară-vară a monahilor, preoţilor şi cântăreţilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Slujitorii Bisericii lui Hristos au luat parte, pentru început, la Sfânta Liturghie arhie-rească oficiată la Catedrala E-piscopală din Drobeta-Turnu Severin de către ierarhul locului. Conferinţa pastoral-misionară de primăvară-vară a avut loc la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Drobeta-Turnu Severin şi a debutat cu o slujbă de Te Deum, săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Evenimentul reprezintă şi un prilej de comuniune şi împreună-lucrare a preoţilor, monahilor şi cântăreţilor bisericeşti din tot cuprinsul eparhiei.
Manifestarea teologică a fost ocazionată de proclamarea anului 2015 Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţa de anul acesta, cu tema „Sfântul Ioan Gură de Aur - model de preot şi arhiereu“, a fost susţinută de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Evenimentul a fost centrat pe rolul pe care l-a avut Sfântul Ioan Gură de Aur ca personalitate cultural-religioasă reprezentativă pentru Ortodoxie. Aşa cum a mărturisit Preasfinţitul Părinte Nicodim, prin viaţa şi activitatea sa, Sfântul Ioan „s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credinţe, un învăţător al pocăinţei, un luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine“.
În cadrul conferinţei s-a mai discutat despre importanţa şi rolul marilor păstori de suflete, ierarhi, preoţi şi călugări care au contribuit, prin viaţa şi activitatea lor, la susţinerea şi consolidarea vieţii bisericeşti. La finalul conferinţei, participanţii au fost invitaţi la un dialog deschis care să contribuie la sedimentarea tuturor ideilor expuse.
Biserica ,,Sfântul Ioan Valahul“ din Dudaşul Schelei, la ceas de praznic
Sfântul Mare Mucenic Ioan Valahul, aleasă floare din grădina Domnului, ocroteşte multe locaşuri de cult din cuprinsul Patriarhiei Române. Credincioşii severineni au şi ei un locaş de închinare patronat spiritual de marele sfânt mucenic de acelaşi neam cu noi. Este vorba despre biserica din cartierul Dudaşul Schelei, care şi-a serbat hramul marţi, 12 mai. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele paroh Cătălin Gherghinescu împreună cu un sobor de preoţi.
Biserica severineană „Sfântul Mare Mucenic Ioan Valahul“ se află în cartierul Dudaşul Schelei şi a fost ridicată în parohia înfiinţată în anul 2004. La 23 august 2006 a fost pusă piatra de temelie pentru locaşul de cult, iar lucrările de construcţie au început chiar de a doua zi. După ce în 2009 a fost gata de a primi pictura murală, în anul 2011 biserica a fost binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, pentru a se putea săvârşi la Altarul ei Sfânta Liturghie şi celelalte rânduieli bisericeşti.