Conflictul valorilor şi educaţia

Trăim într-un context valoric prolific, în care este din ce în ce mai dificil să distingem autenticul de neautentic, binele de rău, adevărul de minciună, frumosul de falsul frumos etc. Cultura însăşi se „zbate“ într-un interval bipolar şi încearcă, deseori, să supună la probă atitudini care ne este greu să le mai clasificăm din punct de vedere axiologic. Cum procedăm când vine vorba ca aceste valori (problematice) urmează să le „predăm“, să le transmitem generaţiilor viitoare?

Proporţia dintre valorile imediate şi cele de perspectivă O chestiune care trebuie clarificată este eşalonarea valorilor, respectiv ordinea propunerii lor la cei educaţi. Prevalenţa unor valori în fazele incipiente ale educaţiei va fi determinată de particularităţile psiho-fizice ale copiilor (care reclamă promovarea valorilor pe măsura capacităţilor de absorbţie, specifice vârstei lor) şi calitatea acestor valori prime de a pregăti sau facilita achiziţionarea unor valori viitoare. Nu putem veni dintr-o dată cu valori „mari“, profunde, îndepărtate (cum ar fi cele legate de sensul existenţei), ci cu valori comportamentale apropiate, circumstanţiale, necesare într-un anumit context (cum ar fi cele privind politeţea, comportarea faţă de cei apropiaţi). În acelaşi timp, prescrierea unor valori se face având în vedere axa abstract - concret, respectiv plasarea valorilor spre polii valori fundamentale (Binele, Frumosul, Adevărul etc.) - valori concrete (bunuri, comportamente, stări etc.). Este firesc ca elevii să nu perceapă direct valorile abstracte, ci să se raporteze la purtătorii acestora, la obiecte, fapte, stări ce încorporează anumite valori (şi nu este doar cazul tinerilor în formare). În educaţie, se va opera cu valori preponderent particulare, uşor reperabile şi incorporabile la nivelul conduitei elevilor. Este imposibil ca un elev să înţeleagă Binele, ca valoare abstractă, înainte de a se raporta la un fapt bun (realizat de alţii sau de sine). Nu putem înţelege valoarea de Frumos înainte de a avea bucuria estetică faţă de un anumit aspect al realităţii (un tablou, un colţ de natură, o persoană). Nu putem înţelege sfinţenia, dacă nu semnificăm cum trebuie nenumăratele acte de sfinţenie de care au dat dovadă atâţia trăitori şi martiri creştini. Trebuie meditat la proporţia dintre valorile imediate şi cele de perspectivă, la raportul dintre valorile care se centrează pe „a face“ şi cele care vin în întâmpinarea lui „a fi“. Sunt situaţii când pentru a accede la valorile de perspectivă (dobândirea unei profesii) trebuie sacrificate unele valori prezente (cele vizând loisir-ul şi timpul pentru sine). Ierarhizarea şi combinarea valorilor se va realiza ţinându-se cont şi de eventualele incompatibilităţi sau opoziţii dintre valori. Educaţia trebuie să-l înveţe pe om să fie conştient de conflictele valorilor, să le gestioneze şi să le rezolve într-un mod conştient. Conflictul nu trebuie să ne sperie, nu trebuie să ne debusoleze: el trebuie „atacat“ cu curaj, realism şi echilibru. Sunt situaţii, de pildă, când bunătatea este în contradicţie cu justiţia (hoţul iertat de păgubit, dar nu şi de justiţie!) sau credinţa în opoziţie cu adevărul (opinia personală sinceră, potrivit căreia ar exista zâne!). Trebuie identificate, în acest caz, cadrele de referinţă în care o valoare sau alta devine benefică ori nu. Pentru că o valoare (mai ales concretă, intermediară) nu este otova valoare, ci devine valoare, într-un anumit context, la un anumit ceas. General şi particular Se poate identifica un conflict inerent al valorilor educaţionale, conflict reperabil în planul derulării temporale (ceea ce este bun, frumos, drept acum nu va mai fi la fel la un moment dat), cât şi în planul desfăşurării sincronice (valorile propuse de familie, de pildă, nu sunt coextensive întotdeauna cu cele promovate de şcoală). Apariţia de noi exigenţe valorizante (datorate ivirii de noi obiecte culturale) se face într-un teritoriu inerţial, care îşi prelungeşte caracteristicile (o valoare incorporată tinde să se permanentizeze). Este evidentă această remanenţă axiologică, prin care o valoare nouă este semnificată printr-o grilă axiologică veche şi care conduce la un conflict privind receptarea şi asimilarea unor valori noi. Această „rezistenţă“ este vizibilă nu numai în cazul unui individ sau grup de învăţare, ci şi la nivelul sistemului de învăţământ ca atare. În societate întâlnim valori fundamentale, precum Binele, Frumosul, Adevărul, Dreptatea etc., desigur circumstanţiate la cadre existenţiale concrete. Chiar şi în grupurile organizate pe principii discutabile operează anumite valori (cum ar fi, de pildă, grupurile mafiote, unde şi aici se respectă anumite „principii“). Cu cât valorile sunt mai generale, cu atât gradul de acceptabilitate este mai ridicat, iar conflictul intern al valorilor se diminuează sau se anihilează. În măsura în care valorile generale se concretizează (şi nu pot opera decât în acest mod), apar discuţii şi conflicte axiologice. Axa de pendulare general - particular constituie spaţiul şi generatorul opoziţiilor şi conflictelor valorice. Toţi oamenii caută Binele, îi recunosc necesitatea şi îl respectă, dar când este vorba de a-l gândi şi înfăptui în mod concret, fiecare individ sau colectivitate îl va înţelege şi practica în mod diferenţiat. Conflictul poate lua naştere şi atunci când stabilim o ierarhie între valori cu un conţinut diferit. Pot exista cazuri când în două culturi există aceleaşi valori, dar li se acordă ranguri şi întâietate diferite. Să ne gândim că şi eschimosul respectă fidelitatea conjugală şi ospitalitatea, ca şi noi, dar ne scandalizăm când pune a doua valoare mai presus de prima, fiind în stare să-şi ofere soţia oaspetelui drag. Conflictele dintre valorile vechi şi noi Dar să exemplificăm cu câteva conflicte valorice, mai pregnante, ce pot apărea în spaţiul şcolar: conflictul dintre aspiraţiile elevilor (care sunt permeabile mai rapid la stimulii culturali inediţi, decantaţi, adesea, de experienţele lor specifice) şi cadrul de valori inoculat de către adulţi, în virtutea unor experienţe „verificate“; conflictul între valorile puse în circulaţie de către şcoală (întotdeauna selecţionate şi ierarhizate după criterii psihologice, didactice, etice) şi valori parvenite din spaţiul cotidian, în mod difuz, nestructurat, chiar contradictoriu (inclusiv valori impuse de familie); un conflict contextual, specific pentru societăţile în tranziţie, unde putem găsi un amestec curios de valori care sunt în acelaşi timp noi şi vechi, dorite şi nedorite, supraapreciate şi desconsiderate, în funcţie de actori, fluctuaţii socio-politice, evenimente existenţiale şi care se manifestă ca un spaţiu al tuturor posibilităţilor, al încercărilor, erorilor, provizoratului, insecurităţii (experimentări de planuri de învăţământ, de programe, de metode şi tehnici de predare sau evaluare etc.); un conflict între planul cunoaşterii valorilor şi planul practic, de încorporare sau de materializare a unei valori - situaţie care este valabilă pentru toţi actorii participanţi la educaţie şi toate nivelurile acţiunii de formare; conflicte intradisciplinare, datorate inconsecvenţelor sau incoerenţelor de la nivelul programelor sau ale altor suporturi curriculare (ceea ce se afirmă la o secvenţă a disciplinei se invalidează sau se relativizează la alta etc.); rupturi valorice interdisciplinare, în sensul că ce se susţine la o disciplină se neagă sau se pune sub semnul întrebării la un alt obiect de studiu; un conflict între aspiraţiile spirituale ale unor tineri şi limitele materiale de împlinire (pauperizare, inexistenţa unor politici de susţinere socială, deficienţe de redistribuire a veniturilor) etc. Probabil că cititorul s-ar aştepta acum la oferirea unor soluţii de rezolvare a conflictelor invocate mai sus. Există desigur modalităţi de atenuare a acestor tensiuni şi ele se referă nu atât la realităţile exterioare, obiective, ce nu ţin de noi, ci la modul intern de raportare la ele, la mecanismul de asumare a unei realităţi „conflictogene“ prin natura ei. Sugerarea acestor soluţii o lăsăm pentru o intervenţie viitoare…