Congres de medicină sprijinit de Eparhia Dunării de Jos
Congresul Național de Medicină Fizică, Recuperare și Balneologie are loc la Galați, în perioada 3-6 septembrie. Deschiderea oficială a manifestării ştiinţifice, cu participare internațională, a avut loc marţi, 3 septembrie, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a adresat un cuvânt de bun venit şi a binecuvântat această manifestare academică.
Organizatorii evenimentului sunt Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie (SRMFRB) și Asociația Română de Balneologie (ARB), în parteneriat consorțial cu Societatea Română de NeuroReabilitare (RoSNeRa) şi Societatea Română de Patologie, Terapie și Recuperare Vertebro-Medulare (RoSCoS). Gazdele congresului sunt Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi, în colaborare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, Universitatea „Dunărea de Jos”, Consiliul Județean şi Primăria Municipiului Galaţi. Arhiepiscopul Dunării de Jos împreună cu invitaţii speciali ai evenimentului au primit din partea organizatorilor titlul de „Ambasador Naţional al Balneologiei Româneşti”, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur. „Ceremonia de deschidere organizată în cadrul palatului-muzeu al istoriei, culturii și spiritualității creștine de la Dunărea de Jos ne-a onorat și ne-a oferit o perspectivă luminoasă pentru cooperare. Am lansat ideea unei posibile abordări a dialogului între teologie și balneologie, gândindu-ne la multe inițiative ale Bisericii noastre de la Techirghiol și din alte părți ale țării, cum este așezământul eparhial de la Lacu Sărat, unde se vor încheia lucrările acestui congres internațional. Sper să învățăm mai multe de la cei care știu, cred și pot ajuta România să recupereze darurile extraordinare de refacere a sănătății oamenilor în momente în care este mult mai ușor să ne tratăm acasă decât în străinătate. Biserica are resurse foarte importante, atât spirituale, cât și ale locurilor binecuvântate de Dumnezeu pe care dorește să le pună la îndemâna credincioșilor ei”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian la finalul ceremoniei de deschidere a congresului.
Congresul a reunit cercetători ştiinţifici, profesori universitari, reprezentanți ai oficialităţilor locale, cadre medicale din ţară şi din străinătate. După deschiderea oficială, prof. univ. dr. Gelu Onose, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi preşedinte de onoare al SRMFRB, a subliniat importanţa promovării cercetării ştiinţifice şi necesitatea descoperirii noutăţilor legate de rolul şi importanţa unui tratament de recuperare medicală. Seara a fost încheiată cu un recital vocal-instrumental de excepţie, susţinut de formaţia de muzică veche românească „Kalofonis” din Galaţi.
Creditat naţional şi internaţional, Congresul de Medicină Fizică, Recuperare şi Balneologie 2019 are înscrise 109 lucrări ştiinţifice care vor fi prezentate pe parcursul a 9 sesiuni de dezbateri. În cele patru zile de program şi-au anunţat participarea aproape 300 de persoane, atât din ţară, cât şi din străinătate. Lucrările ultimelor trei sesiuni au loc astăzi, 6 septembrie, la Aşezământul social-filantropic „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din staţiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, acolo unde Arhiepiscopia Dunării de Jos are amenajată o bază de tratament balneoclimaterică.