Conlucrare între Biserică şi Şcoală în sprijinul elevilor
Profesorii de religie de la instituţiile de învăţământ din cadrul Sectorului 3 Capitală s-au întrunit ieri, 30 octombrie, la sediul Protopopiatului Sector 3 Capitală. Ca şi la întâlnirile precedente, care s-au desfăşurat în sectoarele 1, 2 şi 4 Capitală, tema a fost parteneriatul educaţional între parohie şi şcoală.
Este a doua săptămână în care profesorii de religie din Bucureşti participă la consfătuiri în ceea ce priveşte metodologia şi legislaţia orei de religie, şi mai ales dezvoltarea parteneriatelor educaţionale dintre parohie şi şcoală. „Suntem la început în ceea ce priveşte încheierea unor asemenea parteneriate, deşi, până acum, fiecare şcoală şi fiecare biserică au dezvoltat parteneriate pentru programe educaţionale speciale. De aceea, noi dorim ca acum să organizăm şi să dezvoltăm mai bine aceste parteneriate pentru că, ştim foarte bine, întâlnirea dintre Şcoală şi Biserică a avut un rol şi un efect deosebit, şi anume un învăţământ profund, o abordare foarte serioasă, şi nu mă refer aici la disciplinele teologice, ci la toate disciplinele şi la realizarea şi împlinirea unei culturi care a atins o ţinută foarte înaltă. Aceasta înseamnă că întâlnirea dintre Şcoală şi Biserică este benefică, pe de o parte, pentru şcoală, întrucât aceasta va folosi toate resursele pe care le oferă Biserica prin valorile ei, dar şi pentru Biserică, întrucât se formează tineri. Omul, de când este mic, este o complexitate deosebită şi trebuie atinse toate profunzimile sale din punct de vedere spiritual, cultural, artistic şi nu numai atât, iar vocaţia copilului poate fi descoperită mai mult când cei doi factori se întâlnesc“, a precizat pr. Vasile Gavrilă, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală.
Ca şi la celelalte consfătuiri, părintele Gheorghe Dogaru, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a prezentat metodologiile şi normele legislative cu privire la anul şcolar în curs şi a precizat câteva aspecte organizatorice şi metodologice cu privire la bunul mers al actului didactic şi activităţilor extracurriculare, precum şi la parteneriatele educaţionale între parohie şi şcoală. „Până acum, rezultatele concrete constau în stabilirea legăturilor care permit o mai bună colaborare între Şcoală şi Biserică, între direcţiunea instituţiei de învăţământ şi preotul paroh, iar intermediarul între aceştia este profesorul de religie, cel care trebuie să reprezinte liantul, dar, în aceeaşi măsură, şi apostolul, atât în şcoală, cât şi în biserică“, a precizat pr. inspector Gheorghe Dogaru.
În cadrul consfătuirii profesorilor de religie au fost prezentate şi cele 10 proiecte educaţionale pentru tineri ale Arhiepiscopiei Bucureştilor care pot fi incluse în cadrul parteneriatului educaţional între parohie şi şcoală. „Ne bucurăm că participarea este deosebită, că problemele dezbătute ocupă un areal deosebit de vast, iar perspectivele lansate ne dau speranţa unei conlucrări de bun augur pentru viitorul Bisericii şi Şcolii româneşti“, a subliniat pr. conf. dr. David Pestroiu, consilier în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.