Consiliere psihologică gratuită pentru copii
Peste 70.000 de ore de consiliere psihologică pentru copiii din România vor fi disponibile în mod gratuit, serviciile psihologilor implicaţi în acest proces urmând a fi decontate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a anunţat consilierul de stat Mădălina Turza, coordonatorul programului „Din grijă pentru copii”.
Turza a precizat că în ziua de 25 noiembrie a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind aprobarea metodologiei de decontare a serviciilor de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică şi modalităţile prin care copiii se pot înscrie în programul amintit.
„Cu alte cuvinte, în foarte scurt timp, cele peste 70.000 de ore de terapie, consiliere psihologică, sprijin psihoterapeutic pentru copiii din România vor fi disponibile în mod gratuit”, a declarat Mădălina Turza, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Oficialul a explicat că, pentru înscrierea copiilor în program, trebuie urmați următorii pași: sesizarea nevoii de sprijin psihologic a copilului, pe care o fac părintele, profesorul, asistentul social, mediatorul școlar etc.; obținerea de la medicul de familie sau medicul școlar a unei recomandări pentru evaluarea psihologică; selectarea unui psiholog din lista celor licenţiaţi să funcţioneze în acest program, în judeţul sau localitatea respectivă, așadar, disponibili să evalueze şi să lucreze cu copilul; vizita la psihologul ales, care face o evaluare și stabileşte nevoia de intervenţie, caz în care copilul intră în programul terapeutic.
Programul „Din grijă pentru copii” se derulează pe doi ani şi are un buget de peste şase milioane de euro. (C. Z.)