Constantin Moraitakis - un ambasador al Ortodoxiei greceşti în mijlocul românilor

În anul 2004, la Editura bucureşteană Enciclopedică, apărea o carte-document despre viaţa şi activitatea unui preot grec, pe nume Constantin Moraitakis, un slujitor aflat pentru mai bine de două decenii în mijlocul românilor. Acesta era originar din localitatea Hora, insula Samos, născut în 1890 în numeroasa familie a preotului Emanuil Moraitakis. După şcoala primară, tânărul Constantin are şansa să fie ajutat de o rudă a mamei sale, pentru a se înscrie la liceul duhovnicesc „Sfântul Dumitru“ de pe lângă Patriarhia Ierusalimului. Datorită aptitudinilor sale, protectorul său, arhimandritul Partenie, îl va muta pe tânărul Constantin la Liceul „St. George Boys School“, pentru a învăţa limba engleză şi teologia anglicană. Lui Constantin Moraitakis i se profila un viitor nesperat pe tărâmul slujirii Ortodoxiei. După studiile liceale, se înscrie la Facultatea de Teologie „Sfânta Cruce“ a Patriarhiei Ierusalimului, unde decan era celebrul teolog Hrisostom Papadopoulos. Totuşi, din cauza unor tulburări etnice în Palestina şi a închiderii facultăţii, tânărul Constantin este nevoit să se transfere la Facultatea de Teologie din insula Halki, care aparţinea de Patriarhia Ecumenică. Aici a avut numeroşi colegi, care mai apoi au ajuns înalţi slujitori ai Bisericii, precum Athenagoras şi Maximos, deveniţi patriarhi ecumenici, sau Theodosios, ajuns patriarh al Antiohiei. În 1915, Constantin Moraitakis a fost al 495-lea absolvent al Teologiei din Halki. După absolvire, este profesor la câteva licee din Constantinopol şi bibliotecar al Metocului Patriarhiei de Ierusalim din Fanar. La patru ani de la absolvirea studiilor teologice, Moraitakis este hirotonit preot şi numit paroh al bisericii greceşti din Chişinău. Aici a slujit până în 1932, fiind permanent alături de compatrioţii săi, dar legând strânse prietenii cu slujitori români, precum episcopul Visarion Puiu al Hotinului. A fost un apropiat al prinţesei Elena, care provenea din familia regală greacă şi se căsătorise cu principele moştenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. De asemenea, s-a ocupat de întărirea relaţiilor dintre scaunele patriarhale şi tânăra Patriarhie Română, care în perioada interbelică era cea mai numeroasă entitate ortodoxă. Relaţiile interortodoxe s-au concretizat mai ales prin vizitele unor înalţi prelaţi ortodocşi greci în România. În 1932, Moraitakis devenea parohul Bisericii „Buna Vestire“ de pe lângă Legaţia greacă din Bucureşti, consilier pe probleme bisericeşti al ministrului Greciei în România şi apocrisiarh al Patriarhiei Ecumenice pe lângă Patriarhia Română. Era slujitor şi diplomat deopotrivă, statut pe care l-a păstrat până la expulzarea din 1948 de către autorităţile comuniste. Aflat la Bucureşti, s-a implicat tot mai mult la dezvoltarea relaţiilor interortodoxe, participând la numeroase congrese bisericeşti, evenimente, precum sfinţirea catedralei din Bălţi în 1935, şi la organizarea unor vizite ale prelaţilor ortodocşi greci în România. La începerea celui de-al Doilea Război Mondial, deşi Grecia era aliată Angliei şi Franţei, Moraitakis a fost tratat de autorităţile române cu aceeaşi condescendenţă ca şi înainte, iar biserica de pe lângă Legaţie a rămas deschisă. După instalarea guvernului procomunist în România, situaţia preotului Moraitakis a început să se agraveze tot mai mult, mai ales că în Grecia se consuma un război civil în care comuniştii, evident, erau susţinuţi propagandistic de către cei de la Bucureşti. Aşa s-a ajuns ca în ziua de 28 mai 1948 să fie nevoit să plece cu întreaga familie, îndreptându-se spre Atena. De aici, părintele a fost numit ataşat ecleziastic şi cultural pe lângă Ambasada Greciei din Liban, Siria şi Iordania, pentru ca, din 1960 să se mute în Statele Unite, unde timp de patru ani a fost paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Flushing, New York, şi a deţinut funcţia de director al Biroului Relaţii Interortodoxe al Arhiepiscopiei greceşti din cele două Americi. La 21 noiembrie 1964 a trecut la cele veşnice.