Contracte de arendă pe minimum 7 ani

Data: 20 Decembrie 2024

Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei arendării de minimum 7 ani. Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi, mai arată proiectul.

Potrivit actului normativ, contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata aren­dei în termenul prevăzut în contract. În cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendaşul, iar în cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de arendare până la expirarea acestuia. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la încetarea lor, mai prevede actul normativ.

Reprezentanţii organizaţiilor membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) au salutat modificările legislative arătând că adoptarea Legii PLX 435/2024, care modifică Legea 287/2009 privind Codul Civil referitor la arendă, deschide uşi către fondurile europene, protejează mediul şi asigură cadrul necesar fermierilor pentru investiţii în agricultură. „Noua lege, aliniată la standardele europene, asigură stabilitate şi predictibilitate în sector şi, în acelaşi timp, deschide noi perspective pentru fermierii români, în special în ceea ce priveşte accesul la fondurile europene destinate dezvoltării rurale şi protejării mediului”, susţin reprezentanţii federației.

Totodată, legea va încuraja in­vestițiile, contribuind astfel la modernizarea şi creşterea competitivităţii sectorului. Astfel, fermierii vor putea planifica pe termen lung activităţile agricole, ştiind că nu vor fi nevoiţi să îşi schimbe constant partenerii. „Cu o durată mai mare a contractelor, fermierii vor fi încurajaţi să investească în tehnologii moderne şi în îmbunătăţirea infrastructurii agricole. Investiţii în tehnologii verzi: Fermierii vor putea accesa fonduri europene pentru a implementa practici agricole sustenabile, precum agricultura de precizie, energia regenerabilă şi sistemele de irigaţii eficiente”, arată AAC.

Mai mult, este facilitată asocierea agricultorilor, precum și procesul de transfer al contractelor de arendă, înlesnind accesul la terenuri mai mari pentru tinerii fermieri şi pentru cei care doresc să îşi extindă suprafeţele cultivate. AAC este formată din Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Produ­că­torilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF). (C. Z.)