Convertire
E Postul Mare şi îmi pare Mesajul cântului transpare
Că nu-i nimic deosebit: Purtând divinele-i chemări
Din răsărit soare răsare Şi lupt cu-a minţii nepăsare
Şi-apune tot la asfinţit! În progresive încercări.
Mă-ndrept destins, fără trezvie, Acordul sacru fisurează
Spre sfânt lăcaşul lui Hristos, Al raţiunii rece zid;
Căci nu am conştiinţa vie Minune! Inima-i răspunde,
A unui efectiv folos. Anihilând al morţii vid.
Asist la cult, dar raţiunea Prin ariile celor ce cântă,
Abate gândul la „poveşti“ Cu mucenicul mă unesc.
Şi meditez deşertăciunea Privind cununa sa cea sfântă,
De efemere griji lumeşti. Pe Dumnezeu Îl preaslăvesc.
Robită-i a credinţei vlagă, Icoana-mi revelează taina
Iar cugetul îmi e slăbit; Prin transcendentul chip ceresc:
Când ceilalţi în genunchi se roagă, Iubirea, pacea şi odihna
Ateu şi mândru, nu admit. Fiinţa-ntreagă-mi copleşesc.
Mă-nchin superficial icoanei; Iubesc, sper, cred, văzând răsplata
Nu-i mediul meu, sunt rătăcit, Pe care drepţii o primesc:
Dar chipul e fidel soliei Cinstită fie-n veci armata
De-a mă atrage să mă uit. De sfinţi ai Tatălui Ceresc,
Contemplu-nfăţişarea blândă, Căci, precum sacrele icoane,
Martirul simplu zugrăvit; Prin simplă venerarea lor
Îmi simt evlavia crescândă Ne poartă-n duh de rugăciune
Şi, benevol, devin smerit. Spre-al lumii Scump Mântuitor...
.......................................................
Îndată se distinge corul E Postul Mare şi îmi pare
Ce, cu un timbru rezonant, Că totul e deosebit:
Îmi seamănă în suflet dorul Cu fapte bune, fiecare
De-a mă sustrage din neant. De Înviere-i pregătit!
(Diac. Laurean Mircea)