Cooperare armonioasă pentru binele semenilor la Galaţi
În perioada 15-19 mai 2024 s-a desfășurat, la Galaţi, cea de-a 8-a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici psihiatri din ţară şi din străinătate, medici de familie, din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmacişti, psihologi, asistenţi medicali, sociologi, precum şi specialişti din alte domenii de activitate.
Manifestarea a fost organizată de Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați şi Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din România şi Academia Română.
Joi, 16 mai, în cea de-a doua zi a întrunirii ştiinţifice medicale, la Sala Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în mijlocul distinşilor participanţi s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, precum şi preoţi din slujirea socială a Bisericii.
Din luna aprilie a acestui an, cu binecuvântarea şi prin implicarea activă a Arhiepiscopului Dunării de Jos, s-a demarat la Galaţi proiectul-pilot intitulat „Legătura dintre minte, trup şi suflet în boala psihiatrică”, iniţiat şi implementat prin cooperarea dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din municipiul de la Dunăre, cu susţinerea mai multor cadre medicale din unităţile spitaliceşti gălăţene şi brăilene. În cadrul acestei ediţii a prestigiosului eveniment, prezidat de prof. univ. dr. Anamaria Ciubara, a fost acordată bursa lunară de studiu „Prof. univ. dr. Marin Burlea”, în valoare de 500 de lei, timp de un an, pentru 10 copii din judeţele Galaţi şi Brăila, cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din medii defavorizate.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a rostit un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru cultivarea metodelor de sănătate spirituală în vederea întăririi sănătăţii biologice, pornind în primul rând de la copii.