„Copiii aceştia sunt familia mea şi întărirea mea de la Dumnezeu“

Pe drumul de la Piatra Neamţ spre Bacău, strada lată şi monotonă trece printr-o localitate încărcată de istorie: Dumbrava Roşie. Pe acest drum se vede biserica satului, aflată chiar la şosea, iar în plan secund se poate observa "căsuţa celor nouă pitici". Este vorba despre centrul de plasament de tip familial, aflat în grija Bisericii "Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana" din Dumbrava Roşie.

Odată ajuns la căminul de copii din Dumbrava Roşie te simţi într-o lume a poveştilor, atât din cauza personajelor de desene animate lipite pe pereţi, cât şi datorită "piticilor" din casă. Icoanele şi mirosul discret de mir te duc cu gândul la chilia unui călugăr. Cei nouă copii care locuiesc aici stau aşezaţi în cerc în jurul părintelui, fiecare încercând să-i capteze atenţia în felul său. Preotul paroh, cu barba albă şi privirea blândă, îi mângâie pe fiecare dintre ei pe cap şi le oferă câte o iconiţă. În colţul opus al camerei se află Mioara, una dintre cele trei asistente sociale ce stă permanent cu copiii. Cu ochii mărginiţi de cearcăne, ea a început să îmi povestească despre istoria acestui cămin. Şi-a amintit de anul 2007, când "a început totul". "A fost greu, dar a trecut. Nu se uită, în schimb", a spus Mioara oftând. Acestor copii, căminul le-a schimbat total viaţa şi le-a oferit şansa unui nou început. Acum au haine decente, zâmbete fericite şi o viaţă nouă. Acum sunt uniţi şi au învăţat să împartă totul. Au un loc pe care îl numesc cu mândrie "acasă", au trei "mame" iubitoare şi un "părinte" care le poartă de grijă. Toată responsabilitatea conducerii şi administrării acestui centru de plasament este dusă de preotul parohiei "Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana" din Dumbrava Roşie. Părintele Constantin Schiman are grijă ca nimic din ceea ce le este necesar acestor copii să nu le lipsească: de la dragoste familială până la alimentele necesare zilnic. Deşi se descurcă destul de greu cu banii, părintele spune că nimic nu se compară cu satisfacţia de a-i ajuta pe aceşti copii. De fiecare dată când a fost nevoie, s-a găsit câte un binevoitor care să sprijine instituţia. "Niciodată nu am rămas fără mâncare pentru copii. Au fost momente grele, dar de fiecare dată Dumnezeu ne-a purtat de grijă. De exemplu, dacă un sponsor se retrăgea, apărea imediat o altă persoană care se oferea să ne ajute. Aceasta este puterea lui Dumnezeu, care are grijă de aceşti copii", spune cu optimism părintele. Educaţia religioasă este un aspect principal în viaţa copiilor de la cămin. Părintele se îngrijeşte ca fiecare copil să aibă un program de rugăciune, să postească după posibilităţi, să se spovedească şi să se împărtăşească. "Puţine lucuri sunt mai frumoase decât momentele în care îi cuminec pe toţi cei nouă copii. Simt că sunt curaţi sufleteşte, iar eu îmi ating scopul. Ei sunt familia mea şi întărirea mea de la Dumnezeu". În afară de mulţumirea sufletească, părintele nu aşteaptă nici un alt fel de laudă sau de răsplată. Este conştient că orice faptă bună se face cu multă jertfă, pe care doar Dumnezeu poate să o răsplătească pe deplin. "Este o responsabilitate foarte mare să ai în grijă nouă copii. Nu mă refer doar la aspectul material, ci mai ales la sufletele lor, de care răspund în faţa lui Dumnezeu. Dar nădăjduiesc că Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana ne vor ajuta să păstrăm şi să mântuim această familie a noastră", spune părintele cu o voce calmă.