Copiii ai căror părinţi lucrează într-un alt stat al UE pot beneficia de alocaţii mai mari
▲ Copiii ai căror părinţi lucrează, cu forme legale, în statele din Uniunea Europeană au dreptul la alocaţiile de care beneficiază minorii din ţările respective ▲ În Italia, spre exemplu, echivalentul alocaţiei de stat pentru copii este de 124 de euro lunar, în timp ce, în Germania, suma creşte la 154 de euro lunar ▲ „Deşi numărul persoanelor plecate la muncă în diverse ţări membre ale Uniunii Europene este în continuă creştere, puţini sunt cei care ştiu că, dacă fac o cerere la autorităţile statului în care lucrează, copiii lor pot primi o alocaţie de 10 sau 15 ori mai mare decât în România, în funcţie de statul în care lucrează“, a subliniat reprezentanta Direcţiei Muncii, Solidarităţii şi Familiei, Corina Nikita ▲
Copiii ai căror părinţi lucrează, cu forme legale, în statele din Uniunea Europeană, au dreptul la alocaţiile de care beneficiază minorii din ţările respective. Forte multe persoane nu cunosc însă procedura de acordare a acestui drept, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Muncii, Solidarităţii şi Familiei Caraş-Severin, Corina Nikita. Din 2007 şi până în prezent, doar 60 de părinţi din acest judeţ au completat formularele necesare şi le-au depus la autorităţile ţărilor în care lucrează cu forme legale, pentru a obţine alocaţii pentru copiii lor la nivelul celor acordate în Germania, Italia, Austria sau Spania, de 100-150 de euro. „Deşi numărul persoanelor plecate la muncă în diverse ţări membre ale Uniunii Europene este în continuă creştere, puţini sunt cei care ştiu că, dacă fac o cerere la autorităţile statului în care lucrează, copiii lor pot primi o alocaţie de 10 sau 15 ori mai mare decât în România, în funcţie de statul în care lucrează“, a subliniat reprezentanta Direcţiei Muncii, Solidarităţii şi Familiei. Dacă unul dintre părinţi lucrează în România, copilul va primi diferenţa dintre valoarea alocaţiilor De când România a devenit membru al Uniunii Europene, românii au aceleaşi drepturi cu cetăţenii oricărui alt stat comunitar. Drept urmare, românii care muncesc în străinătate, precum şi copiii lor beneficiază de aceleaşi prestaţii familiale, ca şi cetăţenii statului respectiv. Astfel, în situaţia în care unul dintre părinţi lucrează într-un stat membru al UE, în care alocaţia acordată este mai mare decât cea primită în ţara de origine, copilul rămas în ţară va primi aceeaşi sumă de bani la care au dreptul minorii din ţara respectivă. Măsura este valabilă şi în cazul în care ambii părinţi lucrează într-un stat membru UE. „Dacă unul dintre părinţi lucrează în România, copilul va primi alocaţia de stat de aici, plus diferenţa în euro până la suma de care beneficiază copiii din ţara unde munceşte celălalt părinte“, a explicat Cristina Nikita. Legislaţia europeană prevede că se acordă dreptul cel mai mare În evidenţa autorităţilor cărăşene figurează, în prezent, peste o mie de părinţi plecaţi la muncă în alte state UE, care ar avea dreptul să ceară alocaţie pentru copiii lor, corespunzătoare statului unde sunt angajaţi. „Dacă părinţii lucrează legal în Uniunea Europeană, indiferent cu cine şi-au lăsat copiii în România, au nişte drepturi pe care nu le cunosc. În primul rând, oamenii trebuie să ştie că, dacă lucrează legal, cu contract de muncă, indiferent unde, trebuie să îşi cunoască drepturile. De multe ori, oamenii se interesează la angajatori, dar aceştia nu prea sunt interesaţi să le dezvăluie beneficiile. Aceste persoane trebuie să se adreseze direcţiilor de muncă, agenţiilor de ocupare şi caselor de pensii din România, sau instituţiilor similare din statele respective. Mai ales că regulamentul european privind exportabilitatea prestaţiilor prevede, în cazul alocaţiilor pentru copii, că se acordă dreptul cel mai mare“, a declarat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Theodora Bertzi. În Italia, spre exemplu, echivalentul alocaţiei de stat pentru copii este de 124 de euro lunar, în timp ce, în Germania, suma creşte la 154 de euro lunar. „Direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului din teritoriu trebuie să le spună aparţinătorilor din România despre aceste drepturi, pentru ca părinţii care lucrează în străinătate să ia o alocaţie mai mare decât cea din România“, a declarat reprezentantul Ministerului Muncii. După aderarea României la Uniunea Europeană, structurile de specialitate din subordinea Ministerului Muncii au lucrat circa 1.700 de dosare privind exportul de prestaţii familiale. În 1.200 de cazuri, a fost suspendată plata prestaţiilor în România, ceea ce înseamnă că au fost deschise drepturi pentru astfel de prestaţii în alte state UE, în care lucrau românii respectivi.