Copilăria timpului

Nu numai nouă, oamenilor, ne este dată copilăria. Tot ce există pe lume trece prin această vârstă. Nimeni însă nu are atât de multe copilării ca timpul. Nici nu le poți număra pe toate. Este mai întâi copilăria mică a secundei, apoi copilăria orei, mai mare de câteva sute de ori decât prima, apoi și mai marea copilărie a zilei, urmată de cea a anului, iar aceasta de cea a veacului, în care sunt cuprinse toate copilăriile dinaintea ei.

Doamne, ce grăbită este copilăria clipei! Nici n-apuci bine s-o vezi, că a și trecut! Ți se pare c-o vezi mereu, având de fapt în fața ochilor copilăria unei alte clipe, ce trece la fel de repede și ea, pentru a face loc copilăriei unei clipe noi.

Nici la copilăria orei nu te poți uita pe săturate. Singura de care te poți bucura cu adevărat este cea a zilei. Faci asta în fiecare zi, spre deosebire de cea a anului, care este cea mai frumoasă dintre toate, dar nu te poți întâlni cu ea decât o singură dată pe an. Copilăria fiecăruia dintre noi a prins nenumărate astfel de copilării. Sunt oameni a căror copilărie s-a întâmplat în același timp cu copilăria veacului. Nu mulți, și nu neapărat norocoși!

Cei din generația meu au văzut cu ochii lor cum este să fie copil un ditamai mileniul și-or să tot vadă asta până spre sfârșitul vieții lor, căci copilăria unui mileniu este de zece ori mai înceată decât copilăria unui veac, în vreme ce aceasta o întrece în încetineală de o sută de ori pe cea a anului, care este întrecută, la rândul ei, de copilăria oamenilor. Cu toate astea, timpul în care suntem copii nu este niciodată atât de încet pe cât am vrea. Parcă nici o altă încetineală nu este așa de iute ca a lui.

Poate c-am reuși să ne încetinim copilăria, dacă am ști. Este întotdeauna târziu când aflăm. Prea târziu ca să mai putem face ceva.

Ce norocoase sunt zilele! O iau chiar de a doua zi de la capăt. Tot așa, anii! N-au de așteptat decât un an, ca să-și reînceapă copilăria. Dacă ni s-ar întâmpla și nouă la fel, n-ar fi cine știe ce să așteptăm o viață. Numai să știm că vine după ea o altă viață. Nou-nouță, în care ne vom întâlni iarăși cu copilăria. Poate o nouă copilărie. Nu ne-am supăra însă deloc dacă ar fi tot cea veche.