„Crăciunul în perspectiva antropologului şi a sociologului“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi, 8 decembrie, o nouă conferinţă, sub genericul "Naşterea lui Hristos - vremea bucuriei". Au susţinut prelegeri prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă şi diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache.

În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc, în urmă cu două zile, conferinţa "Crăciunul în perspectiva antropologului şi a sociologului". Invitaţii tinerilor ascoreni au fost prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Staniloae" din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Conferinţa a fost moderată de Dimitrie Barabulă, coordonator al departamentului Credinţă-Cultură al ASCOR Iaşi. Pentru început, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă a prezentat câteva consideraţii legate de Crăciun din perspectiva sociologului şi antropologului, după următorul plan: data Naşterii Mântuitorului Hristos şi începutul anului nou, simbolismul religios al copilului Hristos, cultura populară şi tradiţiile româneşti din perioada Crăciunului, ajunul Crăciunului, reprezentarea socială a Crăciunului, datele de actualitate cu privire la asumarea Crăciunului şi desacralizarea Crăciunului. Copilul, simbol al viitorului social "Din perspectivă socio-antropologică, sărbătoarea Crăciunului marca începutul anului nou, care era pe 25 decembrie. Acest fapt s-a întâmplat la Roma până în sec al XIII-lea, în Franţa până în sec al XVI-lea (1564), în Rusia până în perioada ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până în sec al XIX-lea. Începutul anului nou, odată cu sărbătoarea Crăciunului, este reţinut în mentalul social analizat de noi, sociologii, sub forma sărbătoririi anului nou ca fiind Crăciunul mic. Dincolo de aceste date, este esenţial faptul Naşterii Fiului lui Dumnezeu. De fiecare dată când aducem în atenţie o sărbătoare, în cazul de faţă cea a Crăciunului, cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, avem în atenţie simbolismul copilului. Doar că aici vorbim de simbolismul sacru. Întotdeauna, simbolismul sacru se diferenţiază de cel psihologic, social, economic. Din perspectivă religioasă, copilul este un simbol al viitorului personal sau social. La nivel superficial putem interpreta copilul ca fiind o persoană care are viaţa deschisă în faţă. Mai curând, în registrul religios, copilul trimite la timpul viitor, la ceea ce va fi, la salvare, la mântuire. Copilul este simbolul totalităţii. Într-un registru temporal, copilul adună în sine, simbolic vorbind, trecutul ca amintire, prezentul ca certitudine şi viitorul ca promisiune. Până la urmă, copilul este o ipostază a sinelui, aşa cum în creştinism, Iisus Hristos este ipostaza desăvârşită a sinelui", a spus prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă. "Spaţiul în care trăim a suferit transformări fundamentale" A urmat alocuţiunea diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, care a făcut câteva reflecţii sumare cu referire la modul în care receptează teologia schimbarea cadrelor culturale şi simbolice. "Raporturile noastre cu lumea, cu semenii şi cu Dumnezeu sunt foarte mult afectate de mutaţii profunde care se petrec în spaţiul vieţii noastre. Există consideraţii făcute de mulţi autori care judecă postmodernitatea şi cultura postmodernă în toate terminaţiile ei. Aceşti autori constată că timpul, spaţiul, relaţia noastră cu materia în lume şi cultura în care trăim au suferit modificări profunde, mutaţii aproape ireversibile şi foarte greu de conştientizat. Această conştientizare a unor schimbări e foarte dificilă, atât timp cât nu avem nici un reper fix în raport cu care să judecăm aceste schimbări. Câtă vreme suntem scufundaţi într-o cultură, într-un spaţiu şi într-o lume care are un alt raport cu materia înconjurătoare, e foarte greu să judecăm modificările acestea. Spaţiul în care trăim a suferit transformări fundamentale. Ele sunt date, de exemplu, de mijloacele de deplasare care au crescut în mobilitate şi în viteză. Timpul suferă foarte multe deformări pentru că astăzi există foarte multe consideraţii care vin din judecăţile postmodernităţii ecologice şi globalizate. (...) Noi nu avem o interioritate exersată decât dacă ne mutăm sistematic pe această chestiune. Lumea ne cere sistematic să ieşim în afara noastră, să judecăm gusturi, simboluri, oferte de toate felurile, culori, imagini s.a.m.d. Toată munca ne exteriorizează permanent şi nu avem o interioritate la care lucrăm. Mintea noastră este foarte slăbită şi nu poate face o reflecţie de sine. Oamenii au tendinţa să ne schimbe. Ei ne pot schimba în bine, dar ne pot influenţa şi în rău. Lucrurile acestea sunt foarte fine şi nu reuşim să le analizăm fără o analiză foarte atentă şi fără o obişnuinţă a minţii de a face aceste reflecţii. Contextul cultural este foarte potrivnic acestui gen de reflecţie pentru că presupune o "tăiere împrejur" a tuturor simţurilor. Această slăbire a omului de a reflecta în plan psihologic la el şi la coordonatele existenţiale ale vieţii este constatată de foarte multe persoane în textele de cultură postmodernă", a remarcat diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache.