Crăciunul, sărbătorit cu bucurie de toți românii
Marele praznic al Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorit cu deosebită bucurie în toată țara, credincioșii, cu mic, cu mare, venind la biserici pentru a se ruga împreună cu preoții și ierarhii lor. În prima zi a Crăciunului, ierarhii au slujit în catedralele chiriarhale, la final rostind cuvinte de învățătură despre bucuria și însemnătatea praznicului.
La Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit în prima zi a Crăciunului la Catedrala Mitropolitană din Iași, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la slujbă participând numeroși credincioși din capitala Moldovei, dar și din împrejurimi.
După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind importanța sărbătorii și a actului Întrupării pentru istoria mântuirii noastre.
„Întruparea Domnului este începutul mântuirii noastre. Este reașezarea noastră pe calea care duce către Cer, cale care fusese rătăcită, pierdută de către om. Și Dumnezeu, coborând pe pământ, ridică din nou pe om în demnitatea sa cea dintâi, și chiar mai mult decât aceasta, căci spun Sfinții Părinți că Dumnezeu a devenit om ca omul să devină dumnezeu după har”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan în cuvântul de învățătură.
Prima zi a Crăciunului la Sibiu
Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată și în Catedrala Mitropolitană din Sibiu la praznicul Nașterii Domnului. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care, slujitorii Catedralei Mitropolitane și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Emil Oancea a fost hirotonit diacon, iar diaconul Radu Tănase a fost hirotonit preot pentru Parohia Cisnădioara, Protopopiatul Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, dirijată de pr. Dan-Alexandru Streza. La finalul slujbei, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre marele praznic al Nașterii Domnului și a transmis tuturor urările specifice acestei sărbători.
„Astăzi, când cerul se unește cu pământul în preamărirea Pruncului născut în peștera Betleemului, au coborât și peste noi darurile cerești trimise de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În Catedrala Mitropolitană, înconjurat de mulți preoți și de o mulțime de credincioși, am simțit cu bucurie cum prăznuirea aceasta devine pentru noi o realitate a vieții. Am așteptat cu multă bucurie și cu osteneli pe măsură, prin post, rugăciune și fapte bune, întâlnirea cu Mântuitorul, Prunc venit în lume și născut din Fecioara Preacurată. Ne-am împărtășit din darurile cerești mijlocite de această ființă binecuvântată de Dumnezeu, Mama mamelor noastre, Maica Preacurată, care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și a rămas pururea Fecioară”, a arătat în cuvântul său Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
Sărbătoare aleasă și la Cluj-Napoca
Și Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a fost plină de credincioșii care au venit să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a dat citire Pastoralei de Crăciun, intitulată „Nevinovăția pruncilor”, în care vorbește despre venirea pe lume a Pruncului Iisus pentru a aduce pacea, comuniunea și împăcarea între neamuri, într-o lume tot mai învrăjbită.
„Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată şi fracturată de ură ca să aducă înfrăţirea prin iubirea şi pacea absolută pe care o prevestise prorocul: «Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte» (Isaia 11,6). Dumnezeu Se face Prunc mititel, Se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat şi din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noştri. Nu zadarnic zice un alt colind: «Acum te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun,/ Dar nu uita, când eşti voios,/ Creştine, să fii bun»”, a mai spus Mitropolitul Clujului.
IPS Mitropolit Andrei i-a îndemnat pe credincioși să-și îndrepte ruga spre Pruncul Mântuitor și să îi crească pe copii având modelul Lui: „Să fim nevinovaţi ca pruncii, pentru ca să putem să moştenim «raiul cel închis ce azi s-a deschis»”, iar praznicele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreacă cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.
Bucuria Crăciunului la Craiova
Numeroşi credincioşi au trecut şi anul acesta pragul sfintelor locaşuri de rugăciune din Mitropolia Olteniei pentru a sărbători marea bucurie a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. În Cetatea Băniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul slujbei, părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, a dat citire Pastoralei la sărbătoarea Naşterii Domnului, adresată de Mitropolitul Olteniei clerului, cinului monahal şi credincioşilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei.
După citirea Pastoralei, IPS Părinte Irineu a vorbit celor prezenţi despre marea bucurie a Naşterii Domnului, subliniind faptul că evenimentele petrecute în urmă cu două mii de ani în ieslea din Betleemul Iudeii au avut efect eliberarea omenirii de sub robia păcatului şi a morţii:
„Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este lumina care a strălucit în întunericul existenţei noastre. Soarele dreptăţii Ce S-a arătat spre a ne elibera de sub domnia păcatului şi a morţii, spre a ne lumina drumul către veşnicie, către Împărăţia cerurilor. Aşa precum ne spune Sfântul Apostol Pavel, «în El trăim şi ne mişcăm şi suntem» (Faptele Apostolilor 17, 28). Prin urmare, Îl cunoaştem prin Pruncul Iisus pe Domnul şi Dumnezeul nostru, pe Acela Care a învins moartea şi ne-a dăruit din puterea Sa pentru a învinge greutăţile vieţii, aşa cum El Însuşi ne îndeamnă: «Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!» (Ioan 16, 33). Căci dacă El a fost prigonit, şi noi vom fi, deoarece lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestei lumi. De aceea, avându-L permanent alături pe Mântuitorul Hristos, vom ajunge la capătul drumului nostru pământesc, la viaţa cea veşnică ce ne este pusă înainte ca un ospăţ sacru. Pentru aceasta, trebuie să luăm aminte la spiritul acestui mare praznic al creştinătăţii care ne învaţă să fim evlavioşi, să fim credincioşi, să păstrăm cu străşnicie învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, fără a ne abate de la drumul cel drept, singurul care ne duce la mântuirea sufletelor şi a trupurilor. Aşadar, să petrecem această sărbătoare în comuniune, în dragoste unii faţă de alţii, să nu uităm că petrecem o sărbătoare a familiei, a reuniunii cu cei dragi. Facă dar Bunul Dumnezeu ca în anul care vine să fim mai buni, mai iertători, mai iubitori, iar harul Duhului Sfânt să reverse darurile Sale cele bogate peste noi toţi.”
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit preot pe diaconul Ionuţ Laurenţiu Rada, pe seama Parohiei Făcăi, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj. De asemenea, tânărul teolog Grigore Georgian Bugiugan a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Mischii, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj.
Praznicul Nașterii Domnului, sărbătorit de timișoreni
De praznicul Nașterii Domnului, mii de credincioși bănățeni au venit la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Pe lângă numărul mare de credincioși, la slujbă au participat și reprezentanți ai autorităților locale.
La final, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre noua cultură și civilizație hristică adusă în lume prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu.
După Dumnezeiasca Liturghie, la reședința mitropolitană a avut loc recepția oficială, la care au participat reprezentanții cultelor religioase din Banat, reprezentanții autorităților locale și județene, personalități ale vieții culturale publice din Timișoara, academicieni, clerici, profesori universitari, scriitori, reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România și membrii Corului Catedralei Mitropolitane, care au interpretat mai multe colinde tradiționale românești.