„Credința celor milostivi ajută pe cel bolnav”

Biserica noastră s-a aflat ieri în Duminica a 6-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie fiind rânduit a se citi textul evanghelic al Vindecării slăbănogului din Capernaum (Matei 9, 1-8). Sensurile duhovnicești ale acestui pasaj scripturistic au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat mai întâi cele trei învă­țături centrale care reies din textul evanghelic al acestei duminici: „Din această Evanghelie se desprind trei învățături principale, anume faptul că boala trupului cheamă tainic pe om să caute și vindecarea sufletului de păcate. În al doilea rând, vedem că Iisus vindecă mai întâi sufletul de păcate și apoi tămăduiește trupul de boală. În al treilea rând, oamenii credincioși și milostivi, care îl aduc pe cel bolnav la Iisus ca să-l vindece, îi reprezintă pe toți preoții rugători, credincioșii milostivi și medicii competenți, care lucrează pentru tămăduirea celor suferinzi”.

În continuare, Preafericirea Sa a arătat că Mântuitorul Iisus Hristos este Duhovnicul desăvârșit și Doctorul desăvârșit, vindecând mai întâi sufletul rănit de păcat și mai apoi trupul suferind. „Atunci când l-a văzut pe paralizat, Mântuitorul l-a întâmpinat cu aceste cuvinte: «Îndrăz­nește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!» Aceasta arată că între boala trupului și sufletul celui care suferea era o legătură tainică. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, îna­inte de a-l vindeca pe slăbănogul din Capernaum de boala trupului, îi spune aceste cuvinte, adică mai întâi îi iartă păcatele, iar mai apoi îi spune să se ridice, să-și ia patul și să meargă la casa sa. Prin aceasta vedem că Mântuitorul a văzut în acest bolnav paralizat un om credincios, care s-a pocăit pentru păcatele sale și care, prin pocăință, a ajuns la credință cultivată prin suferință. Iisus l-a numit «fiule», iar această adresare arată faptul că a descoperit în persoana respectivă credință. Așadar, acesta este un fiu al credinței, un fiu al lui Avraam, și pentru că a văzut credința lui, dar și pentru că a văzut credința celor care l-au purtat pe paralizat la El, Iisus a zis: «Fiule, iertate sunt păcatele tale!» Vedem, astfel, că Mântuitorul vindecă mai întâi sufletul și apoi trupul, dar reținem în mod deosebit faptul că Iisus îl numește «fiu» pe acest om bolnav, arătând în acest fel o demnitate deosebită, pe care El o oferă acestui paralitic, deoarece era credincios, L-a căutat pe Iisus și s-a pocăit de păcatele sale, dorind și vindecarea sufletului, și a trupului. Însă, când îi spune «Iertate sunt păcatele tale!», Iisus nu divulgă păcatele slăbănogului, nu spune public care sunt acestea, ci ca un Duhovnic și un Doctor desăvârșit păstrează secretul vieții intime a acestui bolnav pentru că vrea să îl vindece și să îl ridice, nu să îl umilească în public. Nu vrea să îi diminueze demnitatea umană, ci dorește să scoată în evi­dență lumina care există în acest om paralizat. Nu mai vede doar trecutul, ci și prezentul lui marcat de pocăință pentru păcate, de credință în Iisus ca fiind Singurul capabil să îl vindece și Care dorește să îl ajute să se poată deplasa, să poată convorbi și conlucra cu semenii săi, mai ales cu familia sa. De aceea, la sfârșit, îi spune «Ridică-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!» Reținem, așadar, faptul că Iisus este Duhovnic și Doctor pentru suflet și pentru trup și că uneori există legătură între păcat și boală. De aceea, Iisus îndeamnă pe fiecare bolnav să își vindece sufletul de păcate prin Spovedanie și pocăință și apoi să caute și tămăduirea trupului”.

Totodată, Patriarhul României a evidențiat faptul că persoanele care l-au adus pe bolnav înaintea lui Iisus îi reprezintă în mod tainic pe toți cei care se preocupă de vindecarea sufletească și trupească a celor suferinzi.

„În mod deosebit remarcăm faptul că această Evanghelie arată că Iisus, observând credința celor care l-au adus pe paralizat la El, a zis către cel bolnav: «Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!» Prin aceasta vedem că Mântuitorul apreciază foarte mult nu doar credința bolnavului, ci și a celor care l-au adus la El. Evanghelia nu spune că acești patru bărbați erau prieteni sau rude, evidenţiind prin aceasta că fiecare om trebuie să-l ajute pe semenul său aflat în suferință. Acești patru anonimi care l-au ajutat pe omul paralizat să ajungă la Iisus pentru a primi vindecare îi reprezintă pe toți slujitorii Bisericii, pe preoții duhovnici, pe credincioșii milostivi și pe medicii competenți, care lucrează pentru vindecarea celor suferinzi și care îi aduc pe oameni la Hristos pentru a-i vindeca de păcate sufletești și boli trupești. Această putere de vindecare a dat-o Hristos Domnul Bisericii Sale prin Sfintele Taine. Prin Spovedanie și Euharistie se oferă în Biserică iertarea păcatelor, iar prin Taina Sfântului Maslu vindecarea de bolile trupești. Această Evanghelie a vindecării este și o Evanghelie a slujirii semenilor aflați în suferință, îndemnându-ne să fim milostivi, să devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos, ducând pe cei bolnavi la Iisus, aducându-i la Biserică, ajutându-i la spital sau în casele lor prin prezența noastră și prin orice faptă de încurajare sau act de ajutorare materială. Astfel, simțim că Biserica este trupul tainic al lui Hristos, iar noi devenim mâinile iubirii Sale milostive, vindecătoare și dătătoare de viață deplină”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.