Credinţă, vers şi Înviere

Data: 14 Aprilie 2015

E sărbătoare

Octavian Goga

E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare,

Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.

 

Sunt Paştile cele frumoase,

şi-n fire zvonul lor străbate,

Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.

 

Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,

Eu simt strigarea ei aprinsă, şi-n vorbe sufletul o schimbă:

 

Voi toţi cari suferiţi şi plângeţi sub larga-ntindere albastră

Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră!

 

Veniţi, voi obijiţii lumii, cu buzele înfrigurate,

Voi, chinuiţii de arsura unei tăceri îndelungate;

 

Voi, osteniţii fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,

Voi, căror vreme v-a dat veşnic numai porunca blăstămată;

 

Voi, ce muncirăţi pentru alţii, trudind cu mâinile-amândouă,

Veniţi, căci zvonul meu acuma vesteşte învierea, vouă!

 

Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,

Eu cerului vă strig durerea, şi Dumnezeu din cer aude!

 

Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate,

Zăvoarele mucegăite din temniţe întunecate!

 

Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea,

Şi prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!

 

Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet

Şi-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.

 

Rugă pentru ultima rugă

Ion Minulescu

Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,

Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,

Ca şi Cristos, călare pe măgar,

În înflorita lună-a lui Florar !...

 

Dă-mi bucurie să mă văd trădat

Ca fiul Tău! -

De Iuda sărutat -

Şi ca să-mi pot îndepărta sfiala,

Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

 

Cum nu sunt decât scribul cărturar,

Dă-mi, Doamne, spor la minte -

Nu lipsă la cântar...

Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,

Şi-n locul ei dă-mi patru ochi

Şi zece mâini...

 

Dă-mi zborul rândunicii peste mări

Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,

Şi-n ciocnetul de cupe -

La beţie -

Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.

 

Dă-mi învierea morţilor din mine

Să-mi pot lega viaţa prin ei, numai de Tine -

Nu să-mi reneg stăpânul ca Petre-n sărbători

Când va cânta-n ogradă cocoşul de trei ori…

 

Iar dacă-o fi să mor şi eu ucis,

De cei cari n-au înţeles încă ce-am scris,

Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,

Să pot muri ca şi Cristos, pe Golgota!...

 

Oul dogmatic

Ion Barbu

Dogma. Şi Duhul Sfânt se purta deasupra apelor.

 

E dat acestui trist norod

Şi oul sterp, ca de mâncare,

Dar viul ou, la vârf cu plod,

Făcut e să-l privim la soare!

 

Cum lumea veche în cleştar,

Înoată în subţire car

Nevinovatul, noul ou,

Palat de nuntă şi cavou.

 

Din trei atlazuri e culcuşul

În care doarme nins albuşul

Atât de galeş, de închis,

Ca trupul drag surpat în vis.

 

Dar plodul?

De foarte sus

Din polul plus

De unde glodul

Pământurilor n-a ajuns,

Acordă lin

Şi masculin

Albuşului în hialin:

Sărutul plin.

 

Om uitător, ireversibil,

Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?

Precum atunci, şi azi întocma:

Mărunte lumi păstrează dogma.

 

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh

Veghind vii ape fără stuh,

Acest ou-simbol ţi-l aduc,

Om şters, uituc.

 

Nu oul roşu.

Om fără soţ şi om nerod,

Un ou cu plod

Îti vreau plocon, acum de Paşte:

Îl urcă-n soare şi cunoaşte!

 

*

Şi mai ales te înfioară

De acel galben icusar.

Ceasornic fără minutar

Ce singur scrie când să moară

Şi ou, şi lume. Te-nfioară

De ceasul galben, necesar...

 

A morţii frunte-acolo-i toată.

 

În gălbenuş.

Să roadă spornicul albuş.

Durata-înscrie-în noi o roată.

Întocma - dogma.

 

*

Încă o dată :

E Oul celui sterp la fel,

Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el.

Şi deci la cloşcă să nu-l pui!

Îl lasă-n pacea - întâie-a lui.

 

Că vinovat e tot făcutul,

Şi sfânt - doar nunta, începutul.

 

Psalmul V

Ştefan Augustin Doinaş

 

Doamne, aş vrea să-Ţi spun Tu, cum i-aş spune

celui ce-mi pune povara lui groaznică-n spate.

 

Doamne, dezbracă-Te-n ceruri de soare;

leapădă-Ţi luna şi stelele; vino să

batem pe jos amândoi în sudoare

ţara aceasta de cântec şi jale.

 

Un rege

nu-şi stăpâneşte aievea

regatul, decât

dacă-şi conduce pe cel mai din urmă supus în

sala regală

 

Sunt orbul Tău, Doamne!

Fii Tu ologul pe care îl port pe cocoaşă,

împrumutându-i picioarele mele în drum

spre Emaus…

 

Învierea la porţile Răsăritului

Dan Verona

 

Hristos a înviat din morţi

Uluit să vadă câtă rană pe rană

Are de vindecat la ruginitele porţi

Din Europa Răsăriteană.

 

Şi câte sfinte şi luminoase veşmânturi

Are de ţesut pentru cei

Înzăpeziţi în răsăritene

mormânturi

Neştiind de-s creştini sau atei.

 

Doamne, Mântuitorule, în fiecare an aşteptam

Prunc să Te naşti din Fecioara curată -

Magii sufletelor noastre la un geam

Cu privirea tăiau sârma ghimpată

 

Urmărind steaua Ta de prunc împărat

Îndreptându-se în fiecare an spre Betleem.

Oare Te năşteai cu adevărat?

Ne bucuram pentru Tine şi plângeam fără să vrem

 

Căci mai adevărat decât Tine părea să fie Irod

Veştile vorbeau mai ales despre moarte

Învăţat-am, Doamne, să facem lacrimilor nod

Învierea Ta avea loc prea departe.

 

Mântuitorule, oare prădat-ai iadul şi pentru noi?

Deschis-ai oare porţile, împărăteştile porţi

Şi pentru bătuţii noştri de ploi,

Amărâţii Răsăritului morţi?

 

Mirul maicilor noastre fost-a puţin şi sărac

Dar tânguitu-s-au la fiecare răscruce

Lângă biserica trupului Tău veac de veac

Spânzurată, Doamne, pe cruce;

 

Dar tânguitu-s-au când Te-au văzut în piroane

Încât lacrimile lor ar îneca

Mieluşelule, vreo câteva

vaviloane

De mila noastră şi mila Ta.

 

Paştile Domnului cele mari, cele sfinte,

Paştile întru care ne-ai fost botezat -

Învaţă-ne bucuria învierii Tale, Cuvinte,

Deşi va fi greu, deşi izvorul ei pare secat.

 

Ai grijă când ne treci de la moarte la viaţă

Că ni-i sufletul tot numai rană

Şi încă simţim răsuflarea ieslei de gheaţă

Din soarta noastră răsăriteană.

 

Rugămu-ne ţie Maică Fecioară

Pune cuvânt la Mieluşelul iubit

Să nu rămânem la uşa împărătească, afară,

Că ai Lui sunt şi degeraţii din Răsărit.

 

Şi iar strigăm: Toarnă, Doamne, peste răni Învierea

Omorând moartea din trupul nostru vânat

Şi lăudată fie pururi cea dulce ca mierea

Maica lui Emanuel. Hristos a-nviat!