„Creditarea s-a blocat psihologic în România“
Creditarea s-a blocat psihologic în România şi nu a încetat din cauza Normei 19 a Băncii Naţionale, ci din cauza faptului că băncile comerciale aşteaptă noi norme pe care ar urma să le adopte BNR, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului băncii centrale.
Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a anunţat cu zi înainte, de asemenea, pentru 2009, o posibilă schimbare de strategie în ceea ce priveşte normele de creditare, care ar putea lua în calcul o relaxare a creditării. „BNR va reanaliza în ianuarie normele de creditare“, a spus Georgescu. Viitoarea acţiune a BNR pare că merge către o aliniere la propunerile Comisiei Europene din 26 noiembrie, unul dintre principalele elemente ale acesteia fiind reluarea creditării, asigurarea accesului companiilor la finanţare, în special în sectorul IMM, considerat vital pentru relansarea economiei Uniunii, cu efect indirect şi asupra ţărilor emergente, consideră analiştii. Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de relansare economică a Uniunii Europene, costurile implementării măsurilor conţinute în acest plan fiind estimate la 200 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 1,5% din produsul intern brut al UE. Prioritatea numarul unu a Uniunii Europene o constituie protejarea cetăţenilor de efectele negative ale crizei financiare. În acest scop, planul Comisiei are în vedere acordarea în avans a plăţilor alocate prin diverse programe comunitare, astfel încât statele membre să poată avea acces încă de la începutul lui 2009 la circa 1,8 miliarde de euro pentru susţinerea politicilor de ocupare, sprijinirea categoriilor defavorizate de cetăţeni şi instruirea profesională. Pentru susţinerea consumului, Comisia propune şi o reducere temporară a taxei pe valoarea adaugată pentru anumite servicii, diminuarea contribuţiilor sociale ale angajatorilor şi a impozitului pe venit pentru angajaţi şi o prelungire a perioadei de acordare a ajutorului de somaj.