Credite de 140.000 de euro prin programul „Noua casă”
Guvernul a aprobat în primă lectură programul „Noua casă”, una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonului pentru creditele pentru locuinţe noi de la 70.000 de euro la 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului, potrivit şefului Cancelariei prim-ministrului. Programul urmărește stimularea achiziţiei de locuinţe noi, superioare din punct de vedere calitativ, având ca rezultat implicit şi relansarea sectorului de construcţii.
Programul „Prima casă” va deveni „Noua casă”, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice. „În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor, programul se va numi «Noua casă» şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestuia pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă. Astfel, s-a majorat plafonul la creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul «Prima casă»”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, joi-seară, la Palatul Victoria.
El a adăugat că ordonanţa a fost adoptată în primă lectură, urmând ca după primirea avizului de la Consiliul Legislativ să fie adoptată în formă finală, în şedinţa de guvern următoare. Potrivit proiectului, pentru achiziţia unei alte categorii de locuinţe decât cele noi, creditul este în valoare maximă de 70.000 de euro, iar statul garantează 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile. Totodată, se menţine avansul minim de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei. Pe de altă parte, iniţiatorii proiectului precizează că noile valori garantate de stat au fost stabilite având în vedere și supraaglomerarea şi calitatea locuirii. Potrivit sursei citate, suprafaţa medie a unei locuinţe în UE este de peste 100 de metri pătraţi (mp), în timp ce în România era de 47,7 mp la 31 decembrie 2019. Totodată, în comparaţie cu suprafaţa medie locuibilă de 34 mp pe persoană din Europa, România are o medie relativ scăzută pe persoană (20 mp).
„Rata privării severe de locuinţă, definită ca fiind proporţia persoanelor care locuiesc într-o locuinţă considerată supraaglomerată, (…) trebuie îmbunătăţită prin politici publice de susţinere a accesului populaţiei la achiziţionarea de locuinţe superioare calitativ, cu o suprafaţă corespunzătoare”, se mai arată în nota de fundamentare, citată de Agerpres.
(Cristina Zamfirescu)