Creditele în lei se ieftinesc
Creditele în lei ar trebui să se ieftinească, dobânzile la euro nu vor fi reduse, leul ar putea cunoaşte o uşoară apreciere anul viitor, iar preţurile imobiliarelor vor scade, în continuare, consideră directorul ING Bank România, Mişu Negriţoiu.
Creditele în lei se vor ieftini, însă nu şi cele în euro, a spus directorul general al ING Bank, Mişu Negriţoiu, care nu vede o legătură între ieftinirea creditelor în lei şi micşorarea ratei dobânzii de politică monetară la BNR, care a luat prin surprindere mulţi analişti. "Leii sunt mai ieftini, pentru că sunt mai mulţi pe piaţă decât euro. Băncile îşi vor reduce expunerea, pentru că pur şi simplu nu au de ales, iar expunerea băncilor depinde de portofoliul actual", a spus Mişu Negriţoiu. Referitor la fluctuaţia cursului euro-leu, directorul ING Bank a apreciat că politica de curs trebuie să reflecte evoluţiile economice. "Este greu de făcut estimări publice pentru 2012 în ceea ce priveşte cursul euro-leu. Acum este un curs de echilibru, iar un curs de schimb euro-leu mare va însemna că va fi mai scump pentru România să-şi finanţeze deficitul. Banii daţi în plus pentru costurile de finanţare înseamnă un minus în programe pentru populaţie, programe care să creeze locuri de muncă, infrastructură. În 2012 nu cred vor fi derapaje majore în economie. Preţurile imobiliarelor vor scade, în continuare, dar sectorul imobiliar nu îşi va reveni, încă. Cu toate acestea, la nivelul sistemului bancar, creditele din imobiliare se plătesc cel mai bine, iar cele de consum cel mai rău", a mai precizat directorul ING, care consideră că România are un potenţial de creştere economică de 2-2,5% anul viitor, întrucât a îmbunătăţit fundamentele în ultimii doi-trei ani, motoarele rămânând industria, serviciile şi agricultura. Băncile cu capital grecesc nu stârnesc îngrijorări Băncile româneşti cu capital grecesc sunt într-o formă bună şi nu au probleme cu capitalul, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea. "Dacă ne referim la comerţul dintre Grecia şi România, este clar pentru toată lumea că, indiferent de ce monedă va avea Grecia sau indiferent de ce parte a Europei va fi Grecia, acesta se va desfăşura în continuare. Băncile din România cu capital grecesc sunt româneşti, sunt înscrise în registrele româneşti şi au toate atuurile ca să continue să funcţioneze în continuare. Oportunităţile din România sunt enorme, ori ele vor atrage atât investitorii din alte domenii, cât şi investitorii din sistemul bancar", a afirmat Gheţea.