Creşte alarmant numărul cancerelor de piele
Potrivit dermatologilor, în ultimii ani se constată, la nivel mondial, o creştere semnificativă a numărului afecţiunilor dermatologice canceroase şi în mod special a melanomului, cea mai frecventă cauză fiind expunerea la soare în copilărie.
De câţiva ani medicii specialişti în dermatologie avertizează constant populaţia asupra pericolelor ce pot surveni în urma expunerii necontrolate la soare. Razele ultraviolete devin nocive pentru organism dacă expunerea se face în mod prelungit şi mai ales în intervalul orar 11:00-16:00. De aceea, medicii recomandă atenţie la cât şi cum ne expunem la soare, un rol important având factorii de protecţie cutanată şi intervalul orar de expunere. "La Spitalul Colentina, la clinica noastră, în urmă cu 10 ani era un singur caz pe lună de melanom, acum avem 10 cazuri pe lună. Prin consult încercăm să identificăm elemente care ar contribui la dezvoltarea acestei afecţiuni, o componentă este genetică, dar sunt şi alţi câţiva factori importanţi care se identifică la mai mulţi pacienţi, între acestea aflându-se arsurile solare. În copilărie este vorba despre arsurile cu vezicule care în perioada adolescenţei pot duce la dezvoltarea melanomului", a explicat prof. dr. George Ţiplică, directorul executiv al Societăţii Române de Dermatologie (SDR). Acesta a mai subliniat că pielea nu uită nicio rază de soare, iar în mod special în cazul copiilor expunerea nu trebuie făcută mai mult de 15-20 de minute, timp suficient pentru fixarea vitaminei D în organism. De asemenea, aceştia trebuie protejaţi prin aplicare de creme fotoprotectoare cu factor mare, aplicarea acestora urmând să fie făcută o dată la două ore, pentru blocarea razelor ultraviolete. "În zilele noastre avem acces la creme fotoprotectoare de bună calitate. Noi milităm pentru o prezentare precoce la doctor, pentru că dezvoltarea melanomului este foarte agresivă. Beneficiem şi de un parteneriat cu două mari companii farmaceutice pentru tratamentul acestei afecţiuni în fază avansată - Bristol-Myers Squibb şi Merck Sharp and Dome", a mai spus prof. dr. George Ţiplică. Ieri, în întreaga ţară, dermatologii membri ai SDR au oferit consultaţii gratuite în vederea depistării afecţiunilor tumorale cutanate, marcând astfel Ziua europeană pentru depistarea melanomului. Campania, care se desfăşoară în fiecare an în 28 de ţări europene, are ca scop avertizarea populaţiei asupra cancerului de piele (inclusiv a melanomului, cea mai agresivă tumoră malignă a omului), iar consultaţiile gratuite au rolul de a depista leziunile precanceroase sau cancerele cutanate. Datele statistice arată că, anual, la nivel mondial sunt diagnosticate cu melanom 150.000 de persoane şi sunt înregistrate în jur de 40.000 de decese din această cauză.