Creștinism și conectivitate digitală
În interiorul salturilor din domeniul digitalizării, granița dintre beneficiu și dezavantaj este greu de intuit. Pe marginea informațiilor tehnice, în mare parte inaccesibile publicului larg, se țes reacții și opinii din cele mai variate. Pe de o parte, sunt analizele care țin mai mult de piața serviciilor și produselor digitale, popularizarea mergând mână în mână cu marketingul acestora. La polul opus, se dezbate influența asupra populației și a mediului înconjurător.
Cu un entuziasm pe măsura progresului înregistrat în ultimii ani în materie de digitalizare și cu nedeclarate, dar evidente mize publicitare, analiștii din domeniul datelor mobile și al internetului enumeră și laudă performanțele traduse, de obicei, în creșterea vitezei, lărgirea acoperirii și stabilitatea conexiunilor. Sunt accentuate avantajele și minimalizate, dacă nu chiar ignorate, inconvenientele. Mai mult sau mai puțin pertinentă, reacția pe marginea dezvoltării accelerate accentuează pericolele tehnologiilor digitale. Deopotrivă fizice și psihosociale, daunele sunt devoalate mai ales în cheie medicală, eco-tehnologică și etic-religioasă.
Dacă unii văd dezavantajele ca pe simple „reacții adverse” inerente și insignifiante, alții avertizează asupra impactului și efectelor devastatoare ale unui domeniu centrat pe autodepășire și pe forțarea tuturor limitelor de dezvoltare. Practic, pentru cei din urmă tot ce înseamnă câștig în domeniul tehnologiilor digitale are aspect negativ. De pildă, pe seama preocupării permanente de creștere a vitezei mobilității datelor este pusă accelerarea ritmului de viață, cu toate efectele care decurg, de la potențarea factorilor de stres până la modificarea percepției asupra timpului. De asemenea, criticii consideră că lărgirea acoperirii și stabilitatea conexiunilor intensifică nefast expunerea la radiații a întregii planete.
Cu toții cer raportarea responsabilă la tehnologiile digitale, care pentru apologeții progresului reprezintă garanția controlului într-un domeniu al evoluției permanente și imprevizibile, iar pentru adversarii acestora încercarea de rezistență, de sustragere și, în final, de suprimare a unui fenomen frecvent diabolizat sau prezentat în termeni apocaliptici. Apelul primilor este contrazis de ofensiva irezistibilă a digitalizării, în timp ce al celorlalți este sabotat de inadaptarea la lumea văzută, o prejudecată din cele mai vechi timpuri a celor care consideră materia o închisoare a spiritului.
Ținând de dinamica actualului ev postindustrial, dezvoltarea tehnologiei digitale și acapararea realității de către media digitale nu mai sunt o simplă utopie transumanistă. Treptat, aceasta va deveni singura noastră realitate. De aceea, chemarea creștinismului nu este să refuze sau să abandoneze realitatea structurată digital, ci să încerce să o îmbogățească din interior prin amprentarea evanghelică a cyberspațiului. Insistența unilaterală pe caracterul patologic al noilor media deturnează vocația creștinismului de a transforma lumea întreagă pentru toți în puterea întrupării lui Dumnezeu, lucrătoare cu harul lui Hristos, dragostea Tatălui ceresc și în comuniunea Sfântului Duh și a sfinților. Inducerea complexului captivității într-o lume digitalizată incompatibilă cu viața comunitară a Treimii divine echivalează cu damnarea implicită a generațiilor noi, absorbite de conectivitate digitală în lipsa accesului la întâlnirea transformatoare cu Dumnezeu.