Nostalgia Raiului

Duminica a 4-a din perioada Triodului ne pune înainte imaginea Izgonirii lui Adam din Rai. Cântările Triodului exprimă durerea lui Adam că a pierdut Raiul prin neascultare şi mai ales nostalgia acestuia după fericirea edenică.

Această nostalgie după Raiul pierdut o moştenim şi noi toţi oamenii care-i urmăm protopărintelui Adam. El ne-a lăsat înscris în ADN această nostalgie a Raiului şi dorinţa de a ajunge în această grădină din Eden pentru care am fost creaţi: „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (Facerea 2, 8).

Conform Sfintei Scripturi, Raiul este numit şi Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia cerurilor, chiar simplu Cer, Casa Tatălui, sânul lui Avraam, Ierusalimul ceresc, Împărăţia pregătită pentru cei drepţi de la întemeierea lumii ş.a. Toate aceste numiri desemnează locul plin de fericire creat de Dumnezeu pentru om.

Primul om creat de Dumnezeu este Adam. Din el Creatorul a făcut femeia, pe care, după cădere, Adam a numit-o Eva. Ei sunt protopărinţii neamului omenesc. Neascultând porunca lui Dumnezeu şi mâncând din pomul oprit, Adam şi femeia sa au pierdut Raiul.

Pe lângă păcatul neascultării, lipsa de căinţă îi duce pe primii oameni la pierderea Raiului. Consecinţele căderii lor sunt: pierderea nevinovăţiei, dreptăţii şi sfinţeniei originare, prin care omul era în comuniune cu Dumnezeu, dar mai ales boala şi moartea. Astfel, omul devine muritor şi întreaga creaţie este afectată de neascultarea lui Adam. Izgonirea lui din Rai înseamnă pierderea acestui loc din Eden pentru el şi toţi urmaşii săi. Odată cu căderea protopărinţilor, Raiul este închis pentru om.

Cel care deschide Raiul pentru Adam şi urmaşii lui este Hristos Domnul, Noul Adam. El prin Jertfa Sa de pe Cruce a izbăvit neamul omenesc de blestemul păcatului primilor oameni, iar prin Pogorârea Sa la iad a zdrobit porţile acestui loc de chin şi i-a scos pe Adam şi drepţii din vechime şi i-a dus în Rai, pe care l-a deschis cu slăvita Lui Înviere.

După Învierea lui Hristos, Raiul nu mai este un loc interzis pentru om, ci ţinta preocupărilor sale spirituale, locul unde poate ajunge cu sufletul după trecerea din această lume, iar cu trupul după A doua venire a lui Hristos, la sfârșitul lumii, când pentru faptele noastre bune ne va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).

Nostalgia lui Adam după Raiul pierdut prin neascultare o trăim şi când, prin păcate, ne abatem de la calea mântuirii către Împărăţia cerurilor, pe care am fost aşezaţi din ziua când am primit Botezul, ce ne-a curăţit de păcatul strămoşesc al protopărintelui Adam.

Pocăinţa unită cu postirea ne ajută să câştigam Raiul pierdut de Adam şi să transformăm nostalgia în bucuria certitudinii credinţei în Hristos Domnul Vieţii care ne-a răscumpărat prin scump sângele Său şi prin slăvita Sa Înviere ne-a oferit fericirea edenică din Împărăţia Sa cea netrecătoare.

Postul Mare, pe care-l începem mâine, este timpul duhovnicesc ce ne introduce în starea edenică şi mai ales vremea pocăinţei şi a creşterii duhovniceşti prin care să ne bucurăm de Ziua Învierii, când Raiul s-a deschis pentru noi prin Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru a căruia este slava şi mărirea în veci.